Expert: De aproape un an exporturile stagnează, remitențele sunt în derivă, iar moldovenii din străinătate investesc mai puțin

PE SCURT

De aproape un an exporturile stagnează, remitențele sunt în derivă, iar moldovenii care muncesc în străinătate investesc mai puțin în imobil ca urmare a reîntregirii familiilor. Economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță atrage atenția în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” că deficitul balanței comerciale s-ar putea adânci, iar acest lucru ar putea duce la deprecierea monedei naționale și inevitabil la sărăcirea și mai tare a populației.

PE LUNG

Expertul a menționat că în august anul trecut leul moldovenesc a cunoscut cea ai puternică apreciere față de coșul valutar euro/dolar. După care au urmat deprecieri, aprecieri, iar, în ajunul alegerilor, BNM a fost nevoită să vândă peste 250 milioane dolari ca urmare a cererii de valută.

În primăvara anului 2019 a avut loc un șoc valutar, când leul moldovenesc s-a depreciat. Aceste lucruri au creat senzația că pe piața valutară se întâmplă ceva. În realitate nu s-a întâmplat nimic, a avut loc aprecierea și deprecierea leului mai mult decât rezistă psihicul uman.

Într-un an, leul s-a depreciat față de ambele valute cu 5,4%, față de dolar cu 7,1%, iar în raport cu euro – 4,3%. Cursul valutar este strict influențat de cererea și oferta de pe piața valutară. Până în luna ianuarie 2019 oferta de valută era mai mare comparativ cu cererea. Acest lucru a și dus la aprecierea monedei naționale.

Ioniță a mai arătat că anul trecut oferta de valută era de 2,7 miliarde dolari, iar cererea – 1,8 miliarde de lei. În consecință, BNM era nevoită să intervină pe piață prin cumpărări de valută și și-a completat rezervele valutare până la 3 miliarde dolari. Ulterior, cererea de valută a crescut și s-a creat un deficit pe piața valutară de 190 mil. dolari. În acest context, majorare a cererii de valută fără o creștere a ofertei din partea cetățenilor creează o presiune pe piața valutară. BNM intervine pe piața, dar nu întotdeauna la timp, de aceea avem și șocurile valutare. Cert este că leul continuă să oscileze în raport cu coșul euro/dolar cu o ușoară depreciere.

„Oferta de valută în prezent este stabilă și este determinată de faptul că remitențele pentru a treia oară în istoria Republicii Moldova au început să scadă. Transferurile de bani au crescut până în 2008 când au ajuns la 1,6 miliarde dolari după care s-au redus la 1,1 miliarde USD ca urmare a crizei din anul 2009. Transferurile de bani s-au restabilit până în anul 2014 după care s-au redus la 1,08 miliarde dolari pe fundalul jafului bancar. În următorii ani a avut loc o îmbunătățire, iar în anul 2019 a fost înregistrată scăderea remiterilor de la moldovenii care muncesc în străinătate”, susține Ioniță.

Dacă reducerea transferurilor de bani în anii 2009 și 2014 a fost influențată de criza economică, atunci în anul 2019 fenomenul este caracterizat prin reîntregirea familiilor. Iar cei 300 mil. dolari, care veneau pentru întreținerea copiilor la facultate în prezent nu mai vin. Dacă statul vrea să îmbunătățească situația pe piața valutară trebuie să se gândească cum poate aduce banii cetățenilor acasă.

În ceea ce privește cererea de valută, economistul spune că în Republica Moldova se întâmplă fenomen straniu. În preajma alegerilor crește brusc cererea de valută. Explicația este că agenții economici sunt îngrijorați de situația politică din țară și își trec economiile în valută. Însă acest lucru nu este atât de important.

Un indicator esențial este înrăutățirea balanței comerciale cu 400 mil. dolari și acest lucru se întâmplă din cauza exporturilor care stagnează în ultimul an. Republica Moldova a cunoscut o restabilire a exporturilor în 2017-2018. Pe fundalul stagnării exporturilor importurile s-au majorat cu peste 400 mil. dolari la 5,8 miliarde dolari. Ele au crescut ca urmare a scumpirii resurselor energetice, care au înrăutățit balanța comercială cu 150 mil. dolari.

Dacă autoritățile vor să reducă deficitul balanței comerciale, să rezolve problema pe piața valutară și să nu permită deprecierea monedei naționale care duce la sărăcirea populației trebuie să se gândească la diversificarea pieței resurselor energetice. Acest lucru este însă pe termen lung.

Potrivit lui Ioniță, industria automotive și ZEL au salvat exporturile Republicii Moldova. Dacă nu ar fi înregistrat o creștere anuală cu 170 mil. USD atunci anul acesta țara noastră ar fi contabilizat o reducere a livrărilor de mărfuri cu cel puțin 100 mil. USD. Producția agricolă a înregistrat o reducere a exporturilor cu peste 100 mil. USD.

În concluzie, Ioniță a afirmat că pentru reducerea deficitului balanței comerciale și diminuarea presiunii de pe piața valutară, Republica Moldova trebuie să se focuseze pe ZEL și industria automtive.

Pe termen scurt este unica sursă de creștere a exporturilor și a locurilor de muncă.

În același timp, e nevoie și de demonopolizarea exporturilor. Republica Moldova are un potențial enorm de livrarea a produselor cerealiere care se cifrează la 500 mil. dolari, dar care ușor poate fi crescut la un miliard USD. Monopolul a limitat din capacitatea businessului de a-și valorifica la maxim potențialul.

Al treilea factor enunțat de Ioniță, este atragerea banilor pe piața imobiliară a moldovenilor care muncesc în străinătate. Piața imobiliară – o piață cu perspectivă. În acest an atestăm deja trei recorduri. Vor fi peste 23 mii de apartamente vândute și vom ajunge la 10 mii credite ipotecare și la 7 miliarde de lei credite acordate domeniului construcțiilor. Un fenomen nou în Republica Moldova este că numărul persoanelor care preferă să trăiască în chirie este în creștere și ne apropiem de 15%, iar în câțiva ani vom ajunge la media europeană de 30%. Or, cei care vor să închirieze trebuie să aibă de la cine lua în locațiune. Iar acei cineva trebuie să fie moldovenii care muncesc în străinătate – investitorii în piața imobiliară.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.