Cinci chișinăuieni au fost reținuți
Social 28 august 2019, 23:26 | 1503

Un grup specializat în comercializarea ilegală a drogurilor, patru bărbați și o femeie, cu vârstele cuprinse între 36 și 42 de ani, a fost destructurat. Unii dintre aceștia au antecedente penale. Urmează detalii și alte știri.

Potrivit poliției, cei cinci sunt originari din Chișinău. În urma perchezițiilor, la domiciliile lor au fost depistate și ridicate pachețele cu droguri, cântare electrice, ambalaje, dar și mulți bani obținuți din comercializarea drogurilor. Indivizii, unii dintre care au fost cercetați anterior pentru infracțiuni similare, riscă acum până la 15 ani de închisoare.

Un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova a fost arestat în Italia. Individul a furat motoreta unui copil, aflată într-o parcare, și a fugit. La scurt timp, echipajele de poliție l-au depistat în trafic, unde s-a izbit într-un automobil. A fost încătușat la locul întâmplării, fiind suspectat de tâlhărie.

Ați doi cetățeni ai Republicii Moldova sunt căutați de poliție în Bulgaria, după ce au evadat sâmbătă din penitenciarul în care își ispășeau pedeapsa pentru spargerea mai multor bancomate. Potrivit presei locale, este vorba de Vasile Moraru, în vârstă de 24 de ani, și Alexandru Hadji, în vârstă de 30 de ani, ambii condamnați în iulie la câte patru ani și opt luni de închisoare pentru spargere. Se presupune că indivizii au evadat, urcându-se într-un copac, după care au sărit gardul. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie