image
Sursa foto: Jurnal.md

Tragedia de la Năvârneț: Bărbatul care a incendiat intenționat odaia unde dormea cu fetița sa de 9 ani a murit la spital

Barbatul de 47 de ani, care a incediat intenționat odaia de la o casă din satul Năvârneț, unde dormea împreună cu fiica sa de numai nouă ani, a murit ieri, la spital.

Bărbatul era cetățean al Republicii Azerbaidjan și locuia împreună cu socrii săi de mai bine de 11 ani în satul Năvârneț, raionul Fălești. Potrivit rudelor, bărbatul ar fi recurs la un asemnea gest după ce soția acestuia, care este la muncă în Italia, l-ar fi anunțat că și-a găsit alt partener de viață și nu va mai reveni acasă.

Cei doi soți creșteau împreună șase copii. Potrivit ofițerului de presă al IP Fălești, Eugenia Molceanov, familia nu se afla la evidența asistenților sociali și nu făceau parte dintr-o familie social vulnerabilă.

Amintim că în duminică, în jurul orei 02.40, individul ar fi incendiat intenționat o cameră din casa în care locuia, în timp ce fetița acestuia de numai nouă ani dormea în odaie. Bărbatul a încuiat ușa, iar peste câteva minute ar fi ieșit afară și s-ar fi automutilat în jurul mâinilor și a gâtului. Fetița a fost găsită moartă în locuință, iar bărbatul a fost dus la spital în stare inconștientă.

Despre acest incident au fost alertate forțele de ordine de către socrii individului, care la un moment dat au simțit miros de benzină în casă.

Unele surse din localitate spun că, cu o seară înainte de tragedie, bărbatul și-ar fi sunat soția ca să-i ceară bani pentru a putea ajunge la înmormântarea tatălui său în Azerbaidjan. Aceasta i-ar fi spus că nu mai este necesar să se întoarcă înapoi în Republica Moldova, întrucât și-a găsit un iubit.

În seara respectivă bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice în exces, ceea ce nu era caracteristic lui. Oamenii afirmă că bărbatul era muncitor, harnic și nu ar fi avut conflicte cu nimeni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: