image
Sursa foto: libertatea.ro

O tânără din Mexic a căzut de la balcon după un exercițiu extrem de yoga: A supraviețuit miraculos, dar e în stare critică

O tânără de 23 de ani a căzut de la etajul șase, în timp ce făcea un exercițiu extrem de yoga, ce implica să stea atârnată cu capul în jos de balustrada balconului. Alexa Terrazas s-a prăbușit pe drumul din fața blocului ei din orașul San Petro din nord-estul Mexicului.

Studenta a supraviețuit miraculos, după ce a căzut sâmbătă de la aproape 25 de metri înălțime de la balconul apartamentului ei, relatează Mirror. Alexa Terrazas, a fost fotografiată în timp ce stătea atârnată cu capul în jos de balustrada balconului, iar imaginea s-a distribuit rapid pe rețelele de socializare.

Într-o clipă de neatenție, tânăra a căzut de la înălțime și a fost transportată la spital în stare critică de către paramedicii Crucii Roșii și ai statului mexican Nuevo Leon. Femeia a fost operată, iar intervenția chirurgicală a durat 11 ore, scrie libertatea.ro.

Potrivit medicilor mexicani, Alexa Terrazas și-a rupt ambele picioare și mâini, și-a fracturat bazinul și și-a spart capul în urma căderii de la înălțime. Părinții ei au inițiat, prin intermediul rețelelor de socializare, o campanie de donare de sânge pentru fiica lor.

Publicația mexicană El Imparcial scrie că Alexa Terrazas nu ar mai putea merge în următorii trei ani, după ce medicii chirurgi au fost nevoiți să reconstruiască ambele picioare.

Potrivit sursei citate, vecinii au declarat că obișnuiau să o vadă pe Alexa Terrazas în timp ce făcea exerciții periculoase pe balustrada balconului. Accidentul care-i putea fi fatal tinerei este acum subiectul unei investigații desfășurate de procurorii statului mexican Nuevo Leon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: