La Răzeni, astăzi a fost inaugurat un nou post de pompieri voluntari: Vor activa 8 salvatori

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a inaugurat astăzi, 25 august, un nou post de salvatori și pompieri voluntari în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni.

Foto: IGSU

Postul nou de salvatori a fost edificat din temelie de către IGSU al MAI în colaborare cu autoritățile publice locale. La ceremonia oficială de deschidere a participat conducerea Inspectoratului, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Stația va oferi siguranța pentru 10 000 mii de localnici din localitățile Răzeni și Cegîrleni. Mai mult, IGSU a oferit salvatorilor care vor activa în cadrul unității o autospecială de intervenție, dar și echipamentul necesar.

În cadrul postului vor activa 8 pompieri voluntari civili. Instruirea acestora a fost efectuată de către specialiștii, IGSU care și pe viitor vor acorda asistența metodică și practică pompierilor noi, pentru ca aceștia să poată interveni la cel mai înalt nivel.


Pub