Renato Usatîi, la Râșcani: „Sunt convins că vom reuși, pentru că avem o echipă puternică”

by Rec_lama
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, și activiștii formațiunii politice s-au întâlnit duminică, 25 august, cu locuitorii orașului Râșcani. Împreună au discutat despre cele mai actuale aspecte social-politice din țară și din localitate.

Renato Usatîi s-a arătat impresionat de primirea pe care a avut-o în orașul Râșcani, fiind salutat călduros de numeroși oameni. „Acum, după absența mea forțată de trei ani din țară, am impresia că nici nu am plecat nicăieri, chiar dacă unii, printre care și Dodon, au emoții vizavi de reîntoarcerea mea acasă. După întâlnirea de azi sunt convins că vom reuși, pentru că avem o echipă puternică și noi toți credem că puterea e în adevăr”, a menționat Renato Usatîi, în timp ce sute de mașini cu drapele ale PPPN treceau în coloană prin centrul orașului Râșcani.

„Vă amintiți ce ni s-a întâmplat în anul 2014? De câteva ori nu am putut înregistra formațiunea noastră politică, ne-au eliminat din alegeri pe ultima sută de metri și au modificat vârsta minimă a candidaților la alegerile prezidențiale. Nu m-aș mira dacă o vor modifica din nou. Apoi au urmat tot felul de presiuni politice. Astfel, din cele câteva mii de membri ai echipei noastre aproximativ 20% au fost impuși să ne părăsească, fiind amenințați cu dosare penale fabricate la comandă”, a punctat liderul PPPN în fața oamenilor.

Renato Usatîi s-a referit și la devalizarea sistemului bancar, precum și la scumpirea energiei electrice și majorarea impozitelor de către noua guvernare. „Ne vom ocupa de reîntoarcerea a ceea ce ni s-a furat. Am spus că sunt gata să susțin noua guvernare, dar nu împărtășesc deciziile lor de a scumpi prețul la energia electrică și de a majora impozitele. Majoritatea concetățenilor noștri sunt afectați negativ de astfel de decizii”, a declarat politicianul, precizând totodată că „niciodată nu am împărțit oamenii după naționalitate și după locul de trai”, declarat Usatîi.

„Noi nu ne propunem pur și simplu să criticăm de dragul criticii, dar vom propune soluții. Într-o săptămână, maxim două, voi publica mai multe documente prin care veți vedea cum suntem jefuiți în urma schemelor privind energia electrică. Veți vedea cine vă fură, iar atunci când unii politicieni vor veni să se întâlnească cu dumneavoastră să le cereți socoteală despre aceste lucruri”, i-a îndemnat Renato Usatîi pe oameni.

Potrivit lui, „dacă nu vom nimici corupția, nu are rost să vorbim despre programe de dezvoltare despre care vă povestesc de atâția ani politicieni de toate culorile”. În acest context, Renato Usatîi, în calitatea sa de ex-primar de Bălți, a spus că se mândrește că Primăria municipiului Bălți a fost declarată cea mai transparentă primărie din țară doi ani la rând. Potrivit lui, acest fapt a demonstrat că funcționarii publici veniți din echipa PPPN sunt corecți și nu tolerează corupția.

În cadrul întrunirii cu cetățenii din orașul Râșcani, Renato Usatîi a anunțat că, în următoarea perioadă, va lansa o Asociație din care vor face parte toți primarii PPPN din țară. „Astfel va fi mult mai simplu de soluționat multiple probleme și va fi mai ușor de atras investiții, inclusiv din străinătate”, a punctat Renato Usatîi, asigurându-i pe oameni că s-au alăturat unei echipe care se reformează din temelii.

La întâlnirea lui Renato Usatîi cu locuitorii orașului Râșcani a participat și primarul localității, Victor Bogatico, care a prezentat în fața oamenilor un raport despre cele mai importante realizări ale administrației publice locale în cei patru ani, precum și unele planuri de viitor.

De menționat că Fundația “Renato Usatîi” a alocat anterior bani pentru diferite proiecte de infrastructură în Râșcani și localitățile Malinovscoe, Vasileuți și Nagoreni, printre care amenajarea a patru terenuri de joacă pentru copii, peste 600 mii lei pentru iluminare și reparația drumurilor și troturarelor, dar și pentru pavarea în oraș a 2 km de trotuar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...