Actualitate

FLASH / Daune de peste jumătate de milion de lei, cauzate unei renumite companii de asigurări din Moldova de un fost angajat

Potrivit materialelor cauzei, schema a funcţionat în felul următor: pe parcursul perioadei 2017-2018, agentul de asigurări ar fi încheiat din numele companiei 3 contracte de asigurare cu câţiva agenţi economici, între care o bancă comercială şi o uzină. Cunoscând că pe piaţa asigurărilor funcţionează aşa-zişii intermediari sau companii care aduc clienţi agenţiilor de asigurări, fostul angajat a creat fictiv două companii şi le-a inclus în Registrul agenţiei de asigurări. Astfel, pentru serviciile lor, intermediarii au încasat ilegal din contul agenţiei de asigurări 25 la sută din valoarea contractelor sau 550 000 de lei.

Informaţia despre schema menţionată a fost oferită CNA de către compania de asigurări care a depistat frauda în urma unui audit intern. Ofiţerii CNA au pornit o urmărire penală în acest caz pentru abuz în serviciu, iar zilele acestea au efectuat percheziţii la sediul intermediarilor şi la domiciliul fostului angajat al companiei de asigurări.

În urma percheziţiilor, fostul agent de asigurări a fost escortat pentru audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru 72 de ore. De asemenea, au fost audiaţi şi administratorii firmelor intermediare care s-au dovedit a fi persoane interpuse care ar fi acţionat în interesul agentului de asigurări. La fel, au fost chestionaţi şi reprezentanţii băncii şi uzinei care au declarat că au semnat contractele de asigurare direct cu compania şi nicidecum prin intermediari.

Prin urmare, dacă va fi găsit vinovat, agentul riscă până la 3 ani de închisoare.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *