Cuvintele macabre rostite, chiar în timpul execuţiei, de un deţinut condamnat pentru răpire, viol și crimă

Un deţinut american, în vârstă de 48 de ani a fost executat de autoritățile americane din Texas după mai bine de 20 de ani de la răpirea, violarea şi uciderea unei studente de 19 ani. Deţinutul Larry Swearingen, care şi-a susţinut nevinovăţia până în ultima clipă, a fost executat prin injecţie letală pentru crima comisă în anul 1998, scrie digi24.ro.

Foto: GettyImages

„Doamne, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”, a spus Swearingen, citat de ABC News, după ce unul din gardienii închisorii l-a întrebat dacă are o ultimă declaraţie de făcut.

După aceste cuvinte, deţinutului i s-a administrat, intravenos, o doză letală de pentobarbital. „Pot să aud cum îmi curge prin venă”, a spus el. „Simt ca o arsură în braţul drept. Nu simt nimic în cel stâng”, a adăugat el, în timp ce ținea ochii închişi și evita să se uite în direcţia rudelor victimei sale, care au urmărit execuţia printr-o fereastră, la doar câţiva metri distanţă.

Decesul a fost constatat după 12 minute de la administrarea dozei letale.

Swearingen a fost al doisprezecelea deţinut executat în Statele Unite şi al patrulea din Texas, statul american cu cea mai mare rată de execuţii.


Pub