Curtea Constituțională se întrunește în noua componenţă. Primul subiect de pe agendă

PE SCURT

Curtea Constituțională se întrunește pe 23 august în noua componență. Primul subiect pe care noii judecători îl vor examina ține de validarea mandatelor unor deputați.

Într-o sesizare depusă, Comisia Electorală Centrală solicită validarea mandatelor de deputat ce le revin candidaților supleanți,

PE LUNG

Astfel, în locul deputatei Partidului Democrat, Otilia Drăguțanu, care a renunțat la mandat, Comisia Electorală Centrală propune validarea mandatului pentru Ruxanda Glavan, de pe lista PDM.

De asemenea, se propune validarea mandatului lui Serghei Cataranciuc, care accede în fotoliul de deputat drept candidat supleant al Blocului ACUM, după ce Liliana Nicolaescu-Onofrei a devenit ministră a Educației  în Guvernul Sandu.

Fotoliile de deputat au rămas vacante după ce Parlamentul a luat act de cererile de demisie a Otiliei Drăguțanu și a Lilianei Onofrei-Nicolaescu.

Din noua componență a Curții Constituționale fac parte judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.