(video) Lilian Carp spune că va pleca din Blocul ACUM, dacă Vladimir Țurcan nu își dă demisia din funcția de președinte al CC: „Eu nu îmi mai văd rostul în politică”

Deputatul din partea Blocului ACUM, Lilian Carp, amenință că va pleca din blocul ACUM, dacă Vladimir Țurcan nu pleacă din funcția de președinte al Curții Constituționale. Anunțul a fost făcut de la tribuna Parlamentului din sala de presă.

Carp s-a arătat indignat de toate conflictele din ultima perioade care s-a făcut în jurul Curții Constituționale.

„Cel mai grav este când oamenii nu vor să-și asume votul. Pe viitor vor apărea suspiciuni când Curtea va urma să ia o decizie CC. Vor apărea suspiciuni despre credibilitatea deciziilor luate la CC. Chiar nu știu cine ei a votat sau nu a votat pentru Țurcan [...] Domnul Țurcan își depune demisia și asta ar fi logic. Și a doua acțiune care ar fi și mai logică. Cei care au fost aleși în funcții, dar au avut afiliere politică, să se retragă de la Curte”.

„Dacă aceste lucruri nu se întâmplă în viitorul apropiat, eu nu îmi mai văd rostul de a mai face, fie politică, fie parte de echipă sau alta, fiindcă eu consider că putem schimba lucrurile, în primul rând, dacă schimbăm abordarea cum se aleg oamenii în funcție”, a precizat Carp.


Pub