23 august – Ziua comemorării victimelor regimurilor totalitare şi autoritare. Doi membri ai Guvernului s-au abţinut de la vot

PE SCURT

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care a declarat ziua de 23 august drept Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare. Decizia a fost votată de toţi membrii Guvernului, cu excepţia ministrului Apărării, Pavel Voicu, şi başcanului Găgăuziei, Irina Vlah, care s-au abţinut.

Astfel, Executivul a declarat ziua de 23 august 2019 drept zi de doliu, iar în toate localitățile, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare va fi arborat în
bernă drapelul de stat.

PE LUNG

De asemenea, în ziua de 23 august, la ora 10:00, în semn de comemorare, Guvernul și autoritățile publice vor păstra un moment de reculegere. Iar „Companiei Teleradio-Moldova” i s-a recomandat să asigure difuzarea în cadrul emisiunilor radiofonice și televizate a materialelor consacrate evenimentului respectiv, cu anunțarea unui moment de reculegere la ora 20:00.

„Din perspectiva victimelor, nu contează care regim i-a lipsit de libertate, i-a torturat, i-a ucis sau care a fost motivul, iar o zi a memoriei tuturor victimelor ar veni să unească societatea în jurul compasiunii, a înţelegerii şi a recunoaşterii suferinţelor tuturor victimelor şi a membrilor familiei acestora şi să asigure că cei care s-au opus activ regimurilor totalitare şi au luptat împotriva tiraniei şi oprimării nu vor fi uitaţi”, se arată în nota informativă a Guvernului.

Precizăm că Igor Dodon a anunţat că va organiza un concert în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe data de 24 august, marcând astfel „aniversarea a 75-a a eliberării Moldovei de fascism”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.