Incendiu devastator la Odesa
Externe 20 august 2019, 07:53 | 1092

Printre victimele incendiului devastator, izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un hotel din centrul oraşului Odesa, NU sunt cetăţeni moldoveni, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Alexandr Roitman. Flăcările izbucnite în respectivul hotel, construit acum zece ani într-o clădire care a aparţinut depoului de tramvaie, au ucis nouă oameni.

Alte zece persoane, care au suferit diverse arsuri, inclusiv ale căilor respiratorii, au fost internate în câteva spitale din Odesa. Deocamdată nu s-a stabilit dacă este vorba despre o mână criminală sau despre nerespectarea normelor antiincendiu, dar unele publicaţii locale scriu că acest lucru era la ordinea zilei şi o astfel de nenorocire se putea produce oricând. Focul a izbucnit la etajul al doilea al clădirii, mai exact în spălătorie, au declarat martorii şi a fost stins abia peste trei ore. Flăcările au afectat o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi. Proprietarul hotelului, care era unul dintre cele mai ieftine din oraşul de pe litoralul Mării Negre, precum şi alţi trei angajaţi, au fost reţinuţi. Presa din Odesa mai scrie că, luna trecută, administraţia localului a refuzat să primească o echipă de specialişti, care venise pentru verificări. De remarcat că evacuarea din clădire s-a făcut cu dificultate şi operaţiunea de salvare a fost deosebit de grea pentru pompieri şi pentru că majoritatea dintre cele 270 de camere ale hotelului NU au geamuri, sunt extrem de mici, iar materialele de construcţie - ieftine şi de proastă calitate. Îndată după tragedie, liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, a scris pe pagina sa de Facebook că omul de afaceri Vadim Ciornâi, care deţine hotelul respectiv, va trebui să răspundă penal şi că el personal va urmări cu atenţie întregul proces. 

Opinia ta contează. Comentează!