00:16:05 17.04.2024
Stiri

Beneficiarul FINAL al „Red Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa” este un MILIARDAR din Cehia. Acesta are CONEXIUNI cu miliardari din Rusia: Brînzan: „Deține 80% din această investiție”

Economie 20.08.2019 18:38 Vizualizări2565 Autor: Ziarul National
Beneficiarul FINAL al „Red Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa” este un MILIARDAR din Cehia. Acesta are CONEXIUNI cu miliardari din Rusia: Brînzan: „Deține 80% din această investiție”


Omul de afaceri ceh Jiri Smejc este beneficiarul final al întreprinderilor „Red Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”, a anunțat astăzi ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan.

Miliardarul ceh, care are afaceri și în Federația Rusă, deține 80 la sută din investiție. „Am identificat ultimul beneficiar. Este un miliardar din Cehia, Jiri Smejc. Acesta a semnat un acord prin care s-a obligat să nu înstrăineze activele de la Naturgy fără acordul Consiliului Suprem de Securitate. Ne-am protejat ca acest activ nu pleacă în mâinile unor investitori dubioși și nedoriți”, a precizat Brînzan.

De menționat că, în aprilie curent, întreprinderile de distribuție și furnizare a energiei electrice din R. Moldova, „Gas Natural Fenosa” și „Red Union Fenosa”, au fost vândute unui grup internațional. Noul proprietar a devenit compania „Duet Private Equity Limited”, cu fondatori şi firme ce duc în zone off-shore. Finalizarea tranzacției a avut loc în luna iulie 2019, odată cu preluarea integrală a controlului de către cumpărător, a anunțat anterior „Gas Natural Fenosa”.

Valoarea tranzacției este de 141 de milioane de euro. Administraţia grupului Gas Natural Fenosa/Naturgy susţine că procesul de schimbare a proprietarului „nu va afecta activitatea licențiată ordinară a întreprinderilor de distribuție și de furnizare a energiei electrice din R. Moldova”. Întreprinderile de distribuție și furnizare a energiei electrice „Red Union Fenosa” și „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” deservesc în prezent circa 900 000 de clienți, persoane fizice şi juridice din R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md