15:07:25 18.04.2024
Stiri

Copiii născuţi prematur au un risc crescut de avea rezultate şcolare inferioare în ciclurile primare

Știri 20.08.2019 19:59 Vizualizări988 Autor: Ziarul National


Copiii născuţi prematur au un risc crescut de avea rezultate şcolare inferioare în ciclurile primare

Copiii născuţi cu cel puţin trei săptămâni mai devreme au un risc crescut de a nu progresa la fel de rapid precum colegii lor.

Într-un studiu recent, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acei copii care s-au născut prematur şi care sunt daţi la şcoală mai devreme cu câteva luni sau chiar un an, faţă de vârsta media de intrare în sistemul educaţional, au şanse mai mari de a arăta progrese mai mici în comparaţie cu colegii lor, notează Medicalxpress.

Acest studiu, al Universităţii Leed din Bradford, Marea Britanie, a analizat interacţiunea dintre faptul că unii copii s-au născut prematur şi potenţiala nevoie a acestora de ajutor suplimentar din partea profesorilor.

„Unii dintre copiii care s-au născut prematur nu doar că au petrecut mult mai puţin timp dezvoltând-se în uter, dar, de asemenea, au parte şi de o perioadă mult mai scurtă în care să crească între momentul naşterii şi cel în care încep şcoala”, explică dr. Liam Hill, co-autor al studiului.

Aceast studiu a folosit un eşantion de peste 1.000 de elevi din ciclul primar şi au descoperit că acei copii care erau născuţi prematur aveau o şansă mai mare de a întâmpina probleme în progresele şcolare. Cercetătorii au aflat că cei mai predispuşi copii erau cei născuţi prematur în lunile iunie, iulie şi august, care încep şcolarizarea cu un an mai devreme în comparaţie cu alţi copii.

Cercetătorii au ţinut să precizeze că decizia unor părinţi care au copii născuţi prematur în aceste perioade să amâne cu un an şcolarizarea lor nu compensează pentru perioada pe care au petrecut-o în minus în interiorul uterului. Ei au ţinut să precizeze că nu au testat această teorie în mod direct.

„Pentru a ajuta aceşti copii, suntem de părere că şcolile trebuie informate cu privire la faptul că unul sau unii dintre elevii lor este născut prematur, asta pentru a le oferi sprijin suplimemtar”, explică dr. Katherine Pettinger, medic neonatolog.

Oamenii d eştiinţă care au colectat şi analizat datele folosite în acest studiu au oferit şi o serie de sugestii cu privire la modul în care această situaţia a copiilor poate fi ameliorată:

1. Supraveghere şi consiliere medicală familiilor care au un bebeluş prematur.

2. Acordarea de sprijin suplimentar copiilor născuţi prematur de către profesori şi educatori.

3.Schimbul regulat de informaţii între autorităţile din sistemul educaţional şi cele din sistemul medical.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md