Renato Usatîi, despre numirea lui Țurcan: „Astăzi Dodon a obținut și Curtea Constituțională”

Renato Usatîi este de părere că numirea lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte al Curții Constituționale ar însemna trecerea instituției „către Dodon”.

Foto: UNIMEDIA

„Acum, în rolul democraților sunt socialiștii, e logic, iar în rolul liberal-democraților-cei din ACUM, acolo într-adevăr sunt mulți din partidul lui Filat. Socialiștii (noul PDM) au obținut instituțiile de forță (cu expecția MAI-ului, ca și anterior), iar ACUM (noul PLDM)- cabinetul miniștrilor. Într-un final, Dodon a obținut și Curtea Constituțională. Maia Sandu a criticat această decizie, păstrându-și dreptul de a întreprinde careva „acțiuni corespunzătoare”, dar ce fel de acțiui ar putea fi acestea este, deocamdată, neclar.

Mă tem că fereastra oportunităților s-a închis. Acțiuni active trebuiau întreprinse imediat după schimbarea puterii, începând cu lustrația. Și nu acum, când calul de circ moldovenesc a început al doilea cerc.

Fără nicio simpatie sau antipatie personală față de toți călăreții, e greu să nu observ că istoria se repetă și, se pare că, cei de astăzi o vor termina ca și precedenții. E păcat de țară, care din nou pierde timpul, urmărind bătălia dintre profani și ticăloși”, a scris Usatîi.

Cu critici față de numirea lui Țurcan în funcția de președinte CC au ieșit deputați din ACUM și PDM, precum și Maia Sandu, care a cerut judecătorilor CC să spună public pe cine l-au votat n funcția de președinte al instituției.

Pe de altă parte, Vladimir Țurcan a spus că numirea sa „s-a făcut conform legislației” și a adăugat că, criticile sunt „emoții, pur și simplu, dar cred că o să treacă și asta”.


Pub