00:12:09 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Un fost polițist de frontieră a pus pe roate o „afacere cu cetățeni”: Câte 2 000 de euro de cap pentru cazare în R. Moldova, acte false și trecerea Prutului în mod clandestin pentru stăinii din zone de risc

Social 19.08.2019 16:45 Vizualizări1458 Autor: Ziarul National
VIDEO // Un fost polițist de frontieră a pus pe roate o „afacere cu cetățeni”: Câte 2 000 de euro de cap pentru cazare în R. Moldova, acte false și trecerea Prutului în mod clandestin pentru stăinii din zone de risc


Racolau cetățeni străini proveniți din zone cu risc sporit de terorism, îi cazau temporar pe teritoriul Republicii Moldova, le puneau la dispoziție documente de identitate false și îi transportau peste râul Prut pentru a ajunge în UE. Cetățenii străini plăteau câte 2 000 de euro de persoane pentru aceste servicii.

Afacerea a fost pusă la cale de doi cetățeni ai R. Moldova, unul dintre care a activat anterior în calitate de polițist de frontieră.

Aceștia a fost reținuți recent în flagrant delict de către angajații Centrului Antiterorist al SIS, împreună cu cei ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Oamenii legii afirmă că traficanții primeau de la fiecare migrant câte 2 000 de euro, bani care erau achitați pe teritoriul României.

Aceștia au fost reținuți pe sectorul verde al frontierei de stat și anume în proximitatea localităților de frontieră, Frăsinești, raionul Ungheni, și Costești, raionul Râșcani.

Împreună cu aceștia au fost depistaţi mai mulţi cetăţeni străini care intenţionau să ajungăă fraudulos în Uniunea Europeană. Cetățenii străini aveau vârste între 20 și 35 de ani şi erau originari din Bangladesh și Uzbekistan. Unii dintre cetățenii străini aveau interdicție de intrare în mai multe țări, inclusiv state ale Uniunii Europene.

Cetățenii moldoveni, organizatorii filierei de migraţie ilegală, au fost reţinuți pentru 72 de ore.

SIS precizează că cetățenii din Bangladesh aveau conexiuni directe cu persoanele reținute la începutul lunii iulie curent, când a fost documentată activitatea infracţională a unui grup de cetăţeni străini, organizatori ai unei filiere de migraţie ilegală către ţările Uniunii Europene, cu complici în Armenia, Italia şi Franța.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md