Durere fără margini într-o familie din Sîngerei: Doi copii, frate şi soră, au murit înecaţi într-un rezervor de apă

Doi minori, de 7 și respectiv 13 ani, și-au pierdut viața după ce au căzut la o adâncime de 5 metri într-un rezervor de apă de pe teritoriul unei stații de epurare nefuncțională. Tragedia s-a produs ieri, 17 august, în apropiere de localitatea Alexandreni, raionul Sîngerei.

Foto: IGSU

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:56 minute.

Cadavrele copiilor au fost depistate de localnici, care în mod de urgență au alertat serviciile abilitate. Recuperarea corpurilor neînsuflețite a fost efectuată de salvatori în aceiași zi la ora 16:12 minute. Primele investigații arată că minorii s-ar fi aflat de unii singuri, nefiind supravegheați de maturi.

Circumstanțele cazului urmează a fi elucidate de organele de drept.

Totuși, potrivit oamneilor legii, minorii se aflau la stația de epurare cu mama lor, care le-a permis să-și spele picioarele. Aflându-se la o distanță de 15 metri, dânsa a observat că micuții se îneacă, însă nu a reușit să le acorde ajutor.

„Fetița urma să plece la 01.09.2019 în clasa I. Baietelul urma să plece în clasa V. Familia dată se află la evidenţă la asistentul social al s. Heciul Nou. La moment se stabilesc toate circumstantelor”, spun reprezentanții Poliției.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează persoanele care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită deplasarea și jocul în locuiri nesigure, în special în preajma bazinelor acvatice pe teritoriul unor șantiere, construcții sau stații industriale nefuncționale, întrucât aflarea acestora în astfel zone reprezintă un risc iminent pentru viața și sănătatea copiilor.


Pub