„Bomba” energetică, la un pas de explozie. Igor Dodon, despre decizia ANRE: „Conducerea, instalată de Partidul Democrat, a preferat să tergiverseze adoptarea deciziilor, agravând situația și mai mult”

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a plasat o „bombă” sub sistemul energetic al RM, asta după ce au adoptat decizia de a majora tarifele la energie electrică. Cel puțin asta a declarat președintele Igor Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit acestuia, vinovați s-ar face PD-ul, care și-a pus exponenți politici la ANRE, care au luat decizii electorale înaintea alegerilor din februarie 2019.

„Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, la 16 august curent, majorarea tarifului la energia electrică. Consiliul de administrare al acestei agenții a fost instalat în funcție de PDM, în preajma alegerilor parlamentare.

Dacă anterior ANRE anunța că examinează scenariul majorării tarifului de furnizare a energiei electrice de Gas Natural Fenosa cu 3,2%, apoi, conform deciziei adoptate, majorarea este aproape dublă față de cifra inițial anunțată. Astfel, devine clar că majorarea respectivă nu are la bază calcule temeinice și justificate, dar constituie o încercare de a destabiliza situația în țară la comanda politică a fostei guvernări.

În aceste condiții, recomand Guvernului să întreprindă măsurile prevăzute de legislație pentru a suspenda decizia iresponsabilă și lipsită de argumentare a ANRE. Instituția, care trebuie să acționeze absolut independent de factorul politic și să asigure o reglementare a pieței energetice strict conform legislației și metodologiilor aprobate, încearcă să transfere pe umerii cetățenilor și economiei povara guvernării iresponsabile și populiste a ”democraților”.

Conformându-se obiectivelor electorale ale PD, anul trecut, ANRE a revăzut nejustificat tarifele la gazele naturale și energie electrică, plasând o bombă sub sistemul energetic al țării. Deși încă la început de an întreprinderile din sectorul dat au făcut adresări către ANRE pentru a reveni la respectarea metodologiilor de calcul a tarifelor, conducerea ANRE, instalată de Partidul Democrat, a preferat să tergiverseze adoptarea deciziilor, agravând situația și mai mult.

În afară de contestarea deciziei de ieri a ANRE, consider că Guvernul urmează să vină cu măsuri concrete de sporire a gradului de protecție socială a persoanelor cu venituri mici.

În acest context, voi veni săptămâna viitoare cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii cu privire la ajutorul social, majorând astfel multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Aceasta va permite să acordăm ajutor unui număr mai mare de cetățeni aflați în dificultate. Totodată, urmează a fi revăzută Hotărârea Guvernului nr. 1167, pentru a majora cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului.

În cele ce urmează vor continua discuțiile noastre cu conducerea Federației Ruse, pentru a obține o reducere a prețului de import la gazele naturale. În acest sens voi întreprinde o vizită la Moscova la începutul lunii septembrie”, se arată în postare de pe Facebook.

UNIMEDIA amintește că Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis vineri, 16 august, după dezbateri în ședința publică, majorarea cu 5,58 la sută a prețului reglementat la energia electrică furnizată populației de către compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie.


Pub