Jean Claude Juncker, operat de urgență

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a revenit de urgenţă din vacanţă în Luxemburg pentru o operaţie urgentă de extirpare a vezicii biliare, a informat sâmbătă executivul european, preluat de Agerpres.

Foto: Getty Images

Jean-Claude Juncker, în vârstă de 64 de ani, şi-a scurtat vacanţa în Austria şi „a fost repatriat în Luxemburg pentru a fi supus de urgenţă unei operații pentru extirparea vezicii biliare”, a explicat Comisia într-un foarte scurt comunicat.

Starea de sănătate a lui Jean-Claude Juncker, în vârstă de 64 de ani, a generat semne de întrebare în 2018, notează Mediafax. La summitul NATO de anul trecut, Juncker a fost filmat având dificultăţi să îşi menţină echilibrul, iar Comisia Europeană a explicat că a avut o criză de sciatică.

Acum câteva zile, Jean-Claude Juncker a afirmat că se va retrage din viaţa politică după încheierea mandatului de preşedinte al Comisiei Europene: „Mulţi ani, am lucrat 12, 14 sau 16 ore pe zi”.

După încheierea mandatului, „nu voi mai fi activ din punct de vedere politic. Voi scrie, voi face plimbări lungi. Nu mă voi mai implica activ în actualele politici, cu excepţia cazului în care observ ceva care să mă preocupe foarte mult”, a declarat Jean-Claude Juncker.

Luxemburghezul, aflat în fruntea executivului comunitar din 2014, îşi va încheia mandatul la sfârşitul lunii octombrie. Juncker a fost prim-ministru al ţării sale din 1995 până în 2013.


Pub