(foto) No comment: “Rugăciunea” care a început să apară pe mai multe maşini din Chişinău

Modul în care gândesc şi acţionează unii conducători auto din ţara noastră poate fi considerat unul absurd. O demonstrează o “modă” sau o glumă proastă venită de peste hotare, numiţi-o cum doriţi, pe care noi înşişi am văzut-o public şi nu pe un singur automobil. Recent şi un martor ocular s-a “minunat” de aceasta.

FOTO: facebook.com/jaka.djeison

De exemplu, pe această Toyota Prius din imagine, proprietarul a aplicat pe capacul portbagajului un simbol sub forma unei cruci. Acest autocolant se poate găsi inclusiv în magazinele bisericeşti şi poate înseamna că maşina a fost supusă unei slujbe de sfeştanie (sfinţire).

Dar asta nu este tot! Deasupra se poate citi şi un mesaj scris în limba rusă cu caractere care au la fel un font bisericesc. Primele cuvinte reprezintă o parte dintr-o rugăciune adresată către Dumnezeu, care se traduce prin “salvează-ne şi apără-ne”, putând fi văzută şi pe alte maşini, însă fără ultimele care ar putea fi considerate o bătaie de joc la adresa divinității.

În contextul în care au loc tot mai multe accidente şi în timp ce alţi posesori de automobile îşi fac rugăciuni înainte de drum ca să ajungă cu bine la destinaţie, ori cred în iconițele care şi le pun pe bord, şoferul acestui Prius nu ar avea frică de nimic, nici de hoţi, nici de accidente şi nici chiar de cel rău, ci mai degrabă de poliţiştii de patrulare!? Care este mesajul acestui mesaj şi ce s-ar promova până la urmă?…

Vezi şi: (foto) Mesaj amuzant pe maşina unui şofer din Drochia care îşi caută jumătatea

Vezi şi: (foto) O şoferiţă din Chişinău a găsit pe maşină un buchet de flori cu un mesaj. Iată ce a citit

Vezi şi: (foto) Mesajul de pe maşina unui şofer din Chişinău. Unii când îl citesc, nu mai riscă să-l depăşească

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/