image
Sursa foto: Privesc.eu

Slusari, acționat în judecată de Candu: „Face declarații care îmi prejudiciază imaginea; Voi cere despăgubiri”

Deputatul Andrian Candu îl acționează în judecată pe președintele comisiei de anchetă privind jaful bancar, Alexandru Slusari. Finul lui Vladimir Plahotniuc îl acuză pe vicepreședintele Parlamentului că a făcut mai multe declarații prin care i-a prejudiciat imaginea. Candu spune că va cere despăgubiri.

„Toți acești președinți de comisii care își permit să iasă în fața presei cu opinii personele, neaprobate de Comisii și de plenul Parlamentului nu sunt catalogate decât declarații politice și speculații politice și nu au fundamentare juridică. Deoarece a câta oară acest individ pe nume Slusari face acuzații care aduc prejudicii, inclusiv asupra imaginii unor colegi, dar și mie personal, îmi rezerv dreptul ca în timpul cel mai apropiat să îl acționez în judecată și să cer despăgubiri pentru toate acțiunile dumnealui”, a declarat Candu.

Precizăm că președintele comisiei de anchetă privind furtul bancar, Alexandru Slusari, a anunțat că a expediat o solicitare organelor de drept prin care a cerut anchetarea fostului premier Iurie Leancă, a ex-guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, a fostului ministru al Economiei, Andrian Candu, precum și a ex-ministrului Finanțelor, Anatol Arapu.

Potrivit comisiei de anchetă, cei vizați sunt responsabili de scoaterea din trei bănci a miliardelor, care au fost acordate în baza garanțiilor de stat.

În solicitarea expediată instituțiilor de drept, membrii comisiei au subliniat că promotorul principal al acordării garanțiilor de stat în cadrul Guvernului a fost Andrian Candu, pe atunci ministru al Economiei, care insista și încerca să-i convingă pe toți participanții că există filtre la acordarea banilor din creditele de urgență și nu vor avea loc abuzuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: