(video) Poliția de Frontieră ar fi urmat să fie exclusă din procesul de asigurare a securității aeronautice de pe Aeroportul Chișinău

Compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău după ce l-a luat în concesiune pentru 49 de ani, ar fi încheiat un contract cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, obiectul căruia era transmiterea către Inspectorat a sumei de 255.200 lei pentru compensarea cheltuielilor diurne pentru personalul Poliției de Frontieră care urma să își efectueze serviciul la Sectorul Poliției de Frontieră al Aeroportului Chișinău în perioada 1 iunie – 31 august curent. Despre aceasta a anunțat ministerul de Interne, Andrei Năstase în cadrul unui briefing de presă, care a menționat că pe marginea acestui caz a fost demarată o anchetă.

Foto: UNIMEDIA

„Am identificat la Poliția de Frontieră niște scheme care urma să afecteze grav siguranța națională, pentru că regimul anterior a acceptat ceva ce este absolut inadmisibil. Și anume încercarea de a privatiza elemnte ale securității naționale, pentru ca unii să obțină profituri și privilegii. Mă refer concret la compania Avia Invest a fugarului Șor, care la sfârșitul lunii mai a încheiat un contract cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, obiectul căruia era transmiterea către Inspectorat a unei sume de peste 255 de mii de lei pentru compensarea a cheltuielilor diurne pentru persoanlul Poliției de Frontieră, care urma să-și efectueze serviciul la sectorul Poliției de Frontieră a Aeroportului Internațional Chișinău în perioada 01 iunie - 31 august. În mod suspect, la câteva zile după încheierea acestui contract, SRL Avia Invest a informat printr-o scrisoare oficială Poliția de Frontieră cu privire la disponibilitatea de a achita aceste cheltuieli. În ce țară s-a mai văzut ca o firmă privată să achite drepturile bănești ale unor funcționari publici? Ce scop urmărea Avia Invest să preia aceste cheltuieli? Avem bănuieli că era scopul de a încadra în albia legii niște acțiuni ilegale. Pe marginea acestui caz a fost demarată o anchetă. Tot aceeași companie, Avia Invest, a încercat să promoveze prin intermediul unor funcționari publici un proiect de lege prin care Poliția de Frontieră să fie exclusă din procesul de asigurare a securității aeronautice în Aeroportul Chișinău”,a declarat ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Potrivit viceprim-ministrului, acest proiect de lege dubios ar fost promovat de către Sergiu Bucătaru, secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

„Vorbim despre un proiect de lege față de care Poliția de Frontieră a obiectat, însă în Comisia de Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică a Parlamentului, raportul aferent al Poliției de Frontieră a fost respins la solicitarea a numitului Artur Reșetnicov. De promovarea proiectului de lege s-a ocupat Sergiu Bucătaru. Vorbim despre un proiect de lege care ar fi însemnat excluderea Poliției de Frontieră de la serie de procese, precum controlul de securitate al pasagerilor și bagajelor de mână, controlul accesului în zona de operațiuni aeriene și de securitate în aeroport, cu alte cuvinte - se dorea transformarea aeroportului într-un sat fără câini, prin care grupările criminale și mafiote să poată derula operațiuni murdare, ilegale, fără nici un control”, a declarat Năstase.

Totodată, ministrul de Interne a menționat că în urma unei anchete interne din cadrul Poliției de Frontieră, angajații care nu se supuneau indicațiilor venite „de sus” erau persecutați.

„Până la venirea domnului Vasiloi, se făcea promovări și destituiri în cadrul Poliției de Frontieră. În cadrul unei investigații desfășurate pe interior, s-a atestat existența unei tradiții ilegale și lipsite de moralitate fundamentate pe amenințarea personalului cu aplicarea sacțiunilor disciplinare pentru neconformare la indicații ilegale, cum ar fi concedierea din serviciu, retrogradarea în funcție, transferurile arbitrare și altele”, a mai adăugat Năstase.

UNIMEDIA amintește că Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune firmei „Avia Invest” afiliată deputatului Ilan Șor. De menționat că la data de 12 august, Alexandru Slusari a anunțat că activitatea lui Valeriu Lazăr, Iurie Leancă și a altor patru persoane urmează să fie investigată de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală, în legătură cu concesionarea aeroportului.

UNIMEDIA precizează că la 12 august, Igor Munteanu a depus la CNA și Procuratura Generală o sesizare la cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.


Pub