06:54:03 24.04.2024
Stiri

Anunț pentru JUCĂTORII LA LOTERIE – de la 1 ianuarie 2020, câștigurile vor fi impozitate. Vezi care e mărimea taxei

Economie 15.08.2019 15:38 Vizualizări1148 Autor: Ziarul National
Anunț pentru JUCĂTORII LA LOTERIE – de la 1 ianuarie 2020, câștigurile vor fi impozitate. Vezi care e mărimea taxei


Câștigurile la loterie vor fi impozitate începând cu 1 ianuarie 2020. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în prima și a doua lectură de către deputați. Astfel, de la începutul anului viitor, pentru toate câștigurile mai mari de 240 de lei, persoanele fizice vor fi obligate să achite un impozit de 12 la sută. Autorii proiectului nu au prezentat nicio analiză economică a impactului acestui proiect.

Anterior, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei, NGM Company, a precizat că introducerea impozitului pe câștigurile la loterie și pariuri sportive ale persoanelor fizice vor avea un efect invers. În loc să crească acumulările la bugetul de stat, acestea riscă să scadă.

Cetățenii care cumpără bilete de loterie se vor considera mințiți, pentru că suma indicată pe bilet va fi mai mică decât câștigurile pe care le vor primi. La fel, taxele impuse de Parlament vor descuraja agenții economici – benzinării, chioșcuri, magazine, să vândă bilete de loterie, din cauza procedurii greoaie de administrare a impozitului. În consecință, vânzările biletelor ar putea scădea, iar statul va rata venituri, în loc să le majoreze.

Estimările NGM Company arătau că, pentru anul 2020, veniturile statului din impozite și dividende urmau să fie de peste 20 de milioane de lei și să crească în anii următori. Compania atrage atenția că, până să vină pe piața din Republica Moldova, în noiembrie 2018, loteria de stat activa în pierdere.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md