MAI a luat act de solicitarea Comisiei parlamentare privind inițierea urmării penale pe numele lui Leancă, Drăguțanu, Candu și Arapu

Ministerul Afacerilor Interne a luat act de solicitarea publică de inițiere a urmăririi penale pe numele pe numele ex-premierului, Iurie Leancă, fostului guvernator, Dorin Drăguțanu, ex-președintelui Parlamentului și actualului deputat PD, Andrian Candu și ex-ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, adresată ieri Procuraturii Republicii Moldova de Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare.

Foto: UNIMEDIA

„Ministerul Afacerilor Interne va contribui cu respectarea strictă a competențelor legale și în spiritul cooperării loiale între instituții, la activitatea structurilor statului abilitate să asigure buna desfășurare a anchetei în cauza solicitării comisiei de anchetă, constituită în baza Hotărârii cu nr. 46 a Parlamentului Republicii Moldova din data de 10 iunie 2019”, se arată într-un comunicat de presă.

UNIMEDIA amintește că Comisia parlamentară pentru investigarea fraudei bancare cere Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne pornirea urmăririi penale pe numele ex-premierului, Iurie Leancă, fostului guvernator, Dorin Drăguțanu, ex-președintelui Parlamentului și actualului deputat PD, Andrian Candu și ex-ministrului Finanțelor, Anatol Arapu. Potrivit președintelui Comisiei, conducerea Guvernului și a Băncii Naționale au acționat cu neglijență crasă în serviciu, neasigurănd imediat după acordarea garanților de stat, din 2014-2015, control asupra BEM, Unibanc și Banca Socială. „Cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat și au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al RM”, spune Alexandru Slusari.

Solicitat de UNIMEDIA, Iurie Leancă a calificat drept „aberații crase” declarațiile lui Alexandru Slusari prin care cere Procuraturii pornirea urmăririi penale pe numele fostului vicepremier.

Deocamdată, Drăguțanu, Candu și Arapu nu au venit cu o reacție.


Pub