Exporturile R. Moldova s-au OPRIT la 2,7 miliarde de dolari anual. Un expert economic propune două SOLUȚII URGENTE pentru creșterea exporturilor
După criza din 2014, exporturile R. Moldova au scăzut, pe parcursul a doi ani, cu 25% sau 580 de milioane de dolari. A urmat o perioadă de recuperare, cu o ușoară creștere până în vara anului 2018, când livrările de mărfuri au atins cota de 2,75 de miliarde dolari și au rămas acolo deja de un an.
Astfel, R. Moldova înregistrează o creștere de 0% la exporturi, scrie pe blogul IDIS Viitorul economistul Veaceslav Ioniță.
Potrivit lui Ioniță, după criza din 2014, exporturile de 1 miliard USD au fost asigurate de cinci ramuri de bază, care au avut o contribuție de circa 65%.
„Doresc să atrag o deosebită atenție grăunțoaselor (Cereale & Oleagionase) și industriei automotive din Zonele Economice Libere, care au asigurat 40% din creșterea exporturilor. Anume această constatare ne va ajuta să răspundem la întrebarea: ce e de făcut?”, scrie Ioniță.
Pentru deblocarea exporturilor, pot fi elaborate zeci de strategii, însă expertul s-a limitat la două „recomandări urgente”, care pot fi implementate imediat de autorități.
„În opinia mea, cel mai mare potențial de creștere a exporturilor moldovenești o are producția de cereale și oleaginoase, însă obstacolul de bază este capacitatea redusă de export. Problema numărul unu a fermierilor nu este producția agricolă, dar dificultățile enorme la exportul lor. Logistica actuală și monopolizarea exporturilor a creat blocaje pe piață. Identificarea de soluții noi privind transportul și exportul producției agricole și demonopolizarea exporturilor ar permite să înviorăm exportul chiar în următoarele 2-3 luni”, spune Ioniță.
Și consolidarea Zonelor Economice Libere ar avea un aport la atragerea investițiilor străine în industrie.
„Fenomenul Zonelor Economice Libere (ZEL) încă urmează a fi studiat. Aici mă voi limita doar a spune că, datorită ZEL, R. Moldova a reușit să dezvolte o industrie nouă: automotive (construcția subansamblurilor pentru automobile). Redefinirea ZEL-urilor în R. Moldova a avut loc odată cu deschiderea ZEL Bălți în 2010, care în prezent este și cea mai mare ZEL din republică. În opt ani, investițiile în industrie prin ZEL au fost de 280 de milioane USD. S-au creat peste 18 mii de locuri de muncă. Or, în prezent, ZEL-urile asigură 11% din totalul exporturilor moldovenești.
ZEL-urile trebuie să devină un centru de inovare și dezvoltare industrială, iar pentru aceasta este necesar de crescut capacitatea lor de atragere a investițiilor. Guvernul trebuie să consolideze potențialul administrației ZEL-urilor în atragerea investițiilor. Aici avem Zone Libere cu capacități financiare puternice, datorită investițiilor masive. Iar alte Zone din păcate sunt într-o stagnare profundă. Pentru a soluționa această problemă, este necesar de demarat procesul de comasare a ZEL-urilor, astfel va crește potențialul lor de atragere a investițiilor. Acestea sunt două priorități imediate, care pot asigura pe termen scurt relansarea exporturilor moldovenești”, crede sursa citată.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania