‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
22.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGeorgeta Mincu: Vinificatorii trebuie să aibă propria strategie de export

Georgeta Mincu: Vinificatorii trebuie să aibă propria strategie de export

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Sectorul producerii vinului și al cultivării strugurilor nu poate fi neglijat, pentru că, datorită exporturilor, aduce cea mai multă valută în Republica Moldova, dar fiecare producător în parte trebuie să aibă propria strategie de export. Afirmația aparține ministrului agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Georgeta Mincu și a fost făcută la întrevederea pe care a avut-o cu vinificatorii și producătorii de struguri din țară, transmite IPN.

„Avem un surplus de producție pe piață, care nu are cine să îl consume. Noi avem instrumente de subvenționare, care să vă ajute să elaborați o strategie de export, astfel încât, noi, în tandem cu Ministerul de Externe și partenerii economici, să facem cât mai vizibile produsele noastre pe piață”, a spus ministra agriculturii.

Reprezentanții Consiliului de Coordonare a Viei și Vinului prezenți la întrevedere au enumerat câteva dintre propunerile vinificatorilor pe care îi reprezintă.

Astfel, aceștia au menționat că este important ca în planul de acțiuni al Guvernului să fie introdus și planul de dezvoltare a industriei vinului. Vinificatorii mai doresc ca Ministerul Sănătății să scoată vinul din categoria produselor alimentare și să îl treacă la produse alcoolice.

De asemenea, vinificatorii au precizat că lipsa Acordului de Liber Schimb cu China creează o ostilitate a pieței chineze față de producătorii moldoveni de vin.

Georgeta Mincu a precizat că va pleca în China în perioada 22-25 august, iar în delegație vor fi prezenți și reprezentanți ai vinificatorilor.

„Noi trebuie să avem foarte bine descrisă oferta noastră pentru această piață. Dar oferta trebuie să fie foarte bine analizată și coordonată cu ceea ce se solicită pe piața chineză, a declarat Georgeta Mincu.

Ministra agriculturii a mai precizat că, la instituția pe care o conduce au fost raportate pagube de 100 de milioane de lei aduse sectorului cultivării strugurilor din cauza condițiilor climaterice.

„Nu știm cum să procedăm deocamdată. Să acoperim pagubele celor afectați sau să căutăm 100 de milioane de lei, să subvenționăm activitatea de distilare a vinului”, a spus Georgeta Mincu.

‹ adv ›

Ministra agriculturii a declarat că instituția nu își va asuma angajamente față de vinificatori pe care nu le poate onora.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›