Precizările lui Octavian Țîcu privind ultimele sale critici față de ACUM: „Blocul ACUM nu este o vacă sacro-sanctă”

Deputatul blocului ACUM Octavian Țîcu a venit cu precizări după ce a declarat la Radio Europa Liberă că blocul ACUM și PSRM au intrat într-un „joc periculos, în care au loc partajări de funcții”.

„...critica față de acțiunile Blocului s-au referit la derapajele atestate după preluarea puterii și ele vor continua”, scrie Țîcu, deputat al fracțiunii Platforma DA.

Foto: UNIMEDIA

„Blocul ACUM nu este o vacă sacro-sanctă, forța acestuia a constat tocmai în diversitatea reprezentanților și a opiniilor existente. Nu sunt membru PAS sau Platforma DA, iar critica față de acțiunile Blocului s-au referit la derapajele atestate după preluarea puterii și ele vor continua, pentru că unicul meu raționament de prezență în parlament este respectul față de alegătorul nostru și de angajamentele asumate.

Nu contest integritatea Blocului și voi fi în Bloc cât timp această integritate va fi menținută, dar până atunci cer expres transparență în decizii și respectarea democrației interne”, scrie Octavian Țîcu.

Deputatul spune în continuare că „este nocivă pentru viitorul nostru pro-european continuarea alianței cu socialiștii”.

Octavian Țîcu / Sursa:Facebook


Pub