(video) Întrevederea ministrei Georgeta Mincu cu vinificatorii și producătorii de struguri

Peste 50 de producători din sectorul vitivinicol, au punctat problemele cu care se confruntă, în cadrul întrevederii cu ministra Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu.

Foto: UNIMEDIA

În contextul propunerilor pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate ale sectorului, producătorii au menționat că atât instituțiile statului din domeniu, cât și sectorul privat trebuie să promoveze mesajul că Republica Moldova este un producător de vin de calitate. Aceștia și-au exprimat disponibilitatea de a participa la elaborarea unui nou Program de dezvoltare a sectorului vitivinicol din țară. De asemenea, vinificatorii au cerut suportul MADRM pentru extinderea pieței de desfacere, inclusiv în China.

Totodată, ministra a menționat că fiecare producător trebuie să aibă propria strategie de export, pentru că există un surplus de producție pe piața internă, iar ministerul nu își poate asuma angajamente față de producători de a compensa producția nerealizată.

”Este adevărat că nu putem consuma cât producem, de aceea producătorii trebuie să analizeze piața externă și să își elaboreze strategii de export, să studieze posibilitățile de diversificare a produselor la baza cărora stau strugurii. Să nu cultivăm soiuri nerentabile, să nu producem marfă care nu are cerere pe piață. Trebuie să elaborați planuri de afaceri, să căutați noi propuneri de export, să porniți noi linii de producere, inedite şi atractive”, a menționat Mincu.


Pub