Comisia de anchetă a solicitat PG și CNA să cerceteze acțiunile funcționarilor, implicați în concesionarea Aeroportului Chișinău

Anticoruptie.md
12/08/2019

Președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și proprietății publice, Igor Munteanu, a sesizat Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție privind investigarea modului în care a fost concesionat Aeroportul Chișinău.

Deputatul a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că în procesul de analiză a modului în care a fost concesionat Aeroportul, au fost atestate mai multe încălcări, examinarea cărora ține de competența organelor de drept. 

„A trezit îngrijorare felul în care Aeroportul Chișinău a fost scos spre concesionare, atât timp cât acesta se găsea pe lista obiectivelor nepasibile de privatizare. Între 2007 și 2008, Guvernul Republicii Moldova a negociat cu BERD o finanțare de 45,5 milioane de euro, care trebuia să fie recuperată pe baza taxei pe care o achită fiecare pasager care trece prin Aeroportul Chișinău, din oră în oră. E clar că atunci când s-a semnat acest contract, toată lumea a uitat despre această taxă pe care pasagerii o achită în continuare, dar deja în folosul concendentului. Vrem ca CNA și PG să verifice toate acțiunile persoanelor care au participat la adoptarea deciziei și dacă acțiunile lor au fost concertate sau remunerate”, a declarat Igor Munteanu.

Deputatul mai solicită organelor de drept să investigheze acțiunile membrilor comisiei de concurs privind selectarea concesionarului, cum a fost negociat contractul de concesiune, ca în final acesta să conțină clauze în detrimentul statului. „Există bănuiala rezonabilă că inacțiunile membrilor Comisiei de concurs au fost determinate și dirijate de grupuri terțe, interesate de rezultatele concursului”, a mai precizat parlamentarul. 

Potrivit lui Munteanu,  acțiunile persoanelor pot fi încadrate în mai multe articole din Codul Penal, cum ar fi „abuzul de putere”, „abuzul în serviciu”, „excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”, „neglijența în serviciu”, „delapidarea averii statului” și „falsul în acte publice”. Munteanu a făcut trimitere și la rezultatele unei alte Comisii de anchetă, înființate în 2015, căreia CNA i-a comunicat despre inițierea unei cauze penale pe motivul lipsei avizelor necesare pentru procedura de concesionare a aeroportului.

„Au fost stabilite în 2015 și 2016 tranzacții dubioase din numele grupului care a primit acest contract de concesiune în beneficiul companiilor din grupul Șor, inclusiv finanțări pentru clubul Milsami și împrumuturi către Dufremol. Raportul CNA din 2015 recomanda. de fapt. renunțarea la plata taxei de 9 euro de la pasageri și restituirea acestei taxe pentru plata creditului care s-a luat de la BERD. Noi am depistat niște lucruri flagrante, chiar și faptul că cel care a selectat companiile internaționale, cărora li s-a transmis invitațiile, a fost Petru Jardan, pe atunci directorul Aeroportului Internațional Chișinău. El a participat în același timp la concursul de selectare și a devenit peste o perioadă scurtă de timp managerul companiei care câștigă această concesionare”, a mai subliniat Munteanu.

Anticoruptie.md
12/08/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii