Breaking News

image
Sursa foto: Guliver/GettyImages

Combinație periculoasă în Grecia: Caniculă, vânt și secetă; Au izbucnit peste 50 de incendii

Sute de pompieri s-au luptat sâmbătă cu flăcările în peste 50 de incendii de pădure produse pe teritoriul Greciei - dintre care unul important, în apropiere de Atena, declanşate de temperaturile caniculare şi vânturile violente.

Peste 450 de pompieri şi 23 de avioane au fost mobilizate în întreaga ţară pentru combaterea acestor incendii care au făcut ravagii mai ales pe insula Elafonissos şi în jurul localităţii Marathon din apropiere de Atena.

Un camping şi un hotel de pe insula Elafonissos, precum şi o colonie de vacanţă din apropiere de Marathon fost evacuate, a relatat agenţia oficială de presă ANA.

Marathon se găseşte la mică distanţă de staţiunea balneară Mati, unde 102 persoane au pierit în 2018 în cel mai ucigaş incendiu produs până acum în Grecia.

Se estimează că duminică temperatura va urca până la 40 de grade în anumite regiuni, unde este aşteptată de asemenea o înteţire a vântului.

Vineri, şeful Protecţiei civile Nikos Hardalias, care a plasat serviciile de urgenţă la un nivel ridicat de alertă, a declarat că este pentru prima oară după 2012 când Grecia se confruntă cu o astfel de combinaţie periculoasă între temperaturi caniculare, vânturi puternice şi secetă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: