/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Pot călători gratuit, dar trebuie să aducă obiecte din plastic în schimbul biletelor. Cum luptă cu poluarea indonezienii

10 august 2019, ora 16:41

La autogara foarte frecventată din Surabaya, oraş indonezian cu aproape 3 milioane de locuitori, mii de persoane pot lua autobuzul gratuit, în schimbul a trei sticle de plastic sau patru pahare de unică folosinţă pentru un bilet – în cadrul unui program antipoluare foarte promiţător. Un traseu mai lung cu autobuzul de o oră se plăteşte cu trei sticle mari, sau cinci sticle medii sau cu 10 recipiente de plastic, cu condiţia ca acestea să nu fie murdare sau turtite.

Aproximativ 16.000 de persoane beneficiază săptămânal de gratuitate participând la combaterea poluării cu plastic, asigură autorităţile, care recuperează lunar circa 6 tone de deşeuri colectate cu ajutor pasagerilor şi pe care le predau firmelor de reciclare, scrie Agerpres.

Planul vizează nu doar reducerea cantităţii de deşeuri, ci şi să încurajeze populaţia să folosească mai mult mijloacele de transport în comun, potrivit lui Franki Yuanus, un responsabil al transporturilor din Surabaya.

Indonezia, un arhipelag format din aproape 17.000 de insule, şi-a fixat ca obiectiv reducerea cu 70% a poluării cu plastic până în 2025, accelerând reciclarea deşeurilor şi promovând campanii de sensibilizare a cetăţenilor pentru a renunţa la utilizarea ambalajelor din plastic.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram