Ultima oră: Guvernul a decis eliminarea scutirii la TVA pentru sectorul HORECA

Guvernul a decis eliminarea scutirii la TVA pentru sectorul HORECA. Hotărârea a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Executivului.

Foto: UNIMEDIA

Proiectul prevede anularea cotei reduse a TVA în mărime de 10% și, respectiv, aplicarea cotei-standard a TVA în mărime de 20% pentru livrările efectuate de către agenții economici ce activează în sectorul HORECA (hotele, restaurante, cafenele). În general, orice scutire de taxe micșorează colectarea de venituri. În plus, scutirile acordate unor anumite agenți economici sau sectoare schimbă costurile relative pentru aceștia și introduce distorsiuni pe lanțul valoric. O analiză detaliată a 480 de agenți economici ce activează în sectorul Horeca arată că în primele 5 luni ale anului 2019, comparativ cu perioada similară a anului precedent, achitările de TVA de la 480 agenți economici din sectorul HORECA analizați a scăzut cu 22 mil. lei.

Mai mult, odată cu modificările cotei de TVA, întreprinderile din sectorul HORECA au început a înregistra sume TVA pe debit/spre deducere. Acest aspect poartă un caracter riscant atât pentru bugetul de stat cât și pentru agenții economici.

„Observăm că pentru perioada ianuarie-iunie a anului 2019, față de 2018 suma trecerii în cont a TVA pentru perioada ulterioară, calculată ca medie lunară, a crescut de la 28 mln. lei la 36 mln.lei (+8 mln. lei). Aceasta sumă reprezintă datoria bugetului față de agenții economici din domeniul HORECA care nu se restituie, constituind în acest sens o disponibilizare a mijloacelor financiare ale agenților economici. În contextul în care pentru acest sector nu este prevăzut dreptul la restituirea sumei de TVA în cazul în care TVA aferent procurărilor depășește TVA aferent vânzărilor, acesta se va acumula în viitor într-un ritm vertiginos. O analiză cantitativă a numărului de agenți economici care înregistrează treceri în cont arată că în 2017 doar un număr de 280 de agenți economici din 480 înregistrau sume TVA pe debit. Înregistrarea sumelor de TVA pe debit se argumentează prin faptul că agenții economici au efectuat procurări masive precum utilaje, mărfuri, materie primă care le-a permis să-și treacă în cont TVA-ul achitat pentru aceste mărfuri, ulterior acesta fiind scontat pe viitor.

Odată cu micșorarea cotei TVA numărul de agenți economici ce au treceri în cont a crescut rapid atingând cifra de 383 din 480. Totodată, acumulările constante de TVA pe debit va oferi posibilitate agenților economici să găsească posibilități de valorificare a acestuia, recurgând la tranzacții fictive de „vânzare a debitului”. În contextul în care restituirile de TVA în condițiile legislație fiscale, dar și a constrângerilor bugetare actuale, nu se efectuează pentru sectorul HORECA, cota de TVA 10% creează o presiune constantă asupra bugetului de stat, în același timp fiind afectat cash-flow-ul întreprinderilor. Impactul estimat direct asupra bugetului va constitui 50 mil. lei, precum și un efect asupra diminuării sumelor trecute în cont”, se arată în proiect.


Pub