Patru pretendenți la fotoliul CC
Social 9 august 2019, 20:16 | 1647

Comisia guvernamentală a selectat patru din 12 candidați pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională - Liuba Șova, Eduard Serbenco, Vladimir Grosu și Nicolae Roșca. Guvernul va alege doar doi dintre ei, săptămâna viitoare.

Selectarea celor patru candidați a durat aproximativ 16 ore, iar interviurile au fost înregistrate video și plasate pe site-ul Guvernului. Tot pe pagina oficială a instituției poate fi văzut și punctajul obținut de fiecare persoană în parte.

Din cei patru candidați selectați de comisia de concurs, doar doi fi desemnați de Guvern pentru fotoliul de judecător la Curtea Constituțională. Numele acestora vor fi anunțate la ședința de săptămâna viitoare a Executivului. Curtea Constituțională are șase judecători, câte doi desemnați de Parlament, Guvern și CSM. Până acum, Legislativul a desfășurat concursul pentru selectarea celor doi judecători, ca urmare fiind desemnați Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu. Și Consiliul Superior al Magistraturii i-a desemnat, în calitate de candidați la funcția de judecător constituțional pe avocatul Eduard Ababei și Serghei Țurcan. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie