Cocaină de milioane de dolari, adusă de valuri pe o plajă din Noua Zeelandă

Poliţia din Noua Zeelandă a prelevat miercuri seară mai multe obiecte plutitoare foarte valoroase din zona unei plaje populare din Auckland, relatează agenţia DPA.

Foto: Getty

Agenţii în uniformă au colectat 19 pachete pline cu cocaină, în valoare de circa trei milioane de dolari neozeelandezi (1,9 milioane de dolari americani), aduse de valuri pe plaja Bethells, situată la 30 de kilometri vest de centrul oraşului Auckland, a indicat poliţia într-un comunicat emis joi.

″Cu sprijinul NZ Customs (serviciul vamal din Noua Zeelandă - n.a.), poliţia a efectuat o căutare amănunţită pe plajă şi în zonele învecinate, în încercarea de a localiza orice alte pachete″⁣, a declarat detectivul inspector Colin Parmenter.

Drogurile erau împachetate în 19 cutii de mărimea unei casete video VHS.

″Există o posibilitate redusă ca alte pachete să apară pe plajă şi solicităm publicului să ne contacteze imediat în cazul în care acest lucru se întâmplă″⁣, a adăugat Parmenter.

O analiză pe tema drogurilor, realizată la nivel mondial şi publicată la începutul acestui an, a relevat că Noua Zeelandă este cea mai scumpă ţară din lume în ceea ce priveşte achiziţia de cocaină. Potrivit analizei, neozeelandezii plătesc în medie 375 de dolari pentru un gram de cocaină, de aproape patru ori mai mult în comparaţie cu Statele Unite.

Sursa: Agerpres


Pub