18:35:01 25.04.2024
Stiri

Acord ISTORIC între Federația Română de Fotbal și cea Moldovenească

Sport 07.08.2019 08:30 Vizualizări2810 Autor: Ziarul National
Acord ISTORIC între Federația Română de Fotbal și cea Moldovenească


Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi federaţia moldovenească (FMF) au semnat, marţi, la Casa Fotbalului, un parteneriat cu scopul de a facilita schimbul de informaţii, cunoştinţe şi implementarea mecanismelor comune, informează frf.ro.

Delegaţia moldovenească a fost reprezentată de preşedintele Leonid Oleinicenco, consilierul acestuia Veaceslav Pîslari şi vicepreşedintele Dragoş Hîncu. Din partea FRF au participat preşedintele Răzvan Burleanu şi secretarul general Radu Vişan.

Acordul este pe trei ani, cu posibilitate de prelungire.

„Pornind de la valorile și principiile fundamentale ale UEFA și FIFA, având în vedere relațiile strânse de prietenie și cooperare existente în prezent între cele două foruri fotbalistice naționale și ținând cont de perspectiva istorică a legăturilor dintre cele organizațiile pe care le reprezentăm, am decis să demarăm acest parteneriat. Sunt convins că în următoarea perioadă vom putea vedea beneficiile acestei colaborări, cunoscând interesul comun al celor două federații pentru o dezvoltare sustenabilă a fotbalului în România și Moldova”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

„Prin semnarea acestui parteneriat, FMF își dorește implementarea bunelor practici care au dus la dezvoltarea fotbalului românesc în mandatul actualului președinte. Ne dorim o bună colaborare pentru promovarea fotbalului de masă și crearea de competiții comune pentru juniori”, a declarat Leonid Oleinicenco, președintele FMF.

Obiectivele acordului sunt următoarele: promovarea fotbalului de bază în R. Moldova, în urma experienţei româneşti; transfer de cunoştinţe şi competenţe în domeniul creşterii numărului de practicanţi ai fotbalului; creşterea performanţei echipelor naţionale de juniori şi tineret; formarea de arbitri, observatori de arbitri, antrenori şi manageri de club; buna guvernanţă şi dezvoltarea cluburilor şi a ligilor.
Activităţi propuse:
1. Organizarea de evenimente publice dedicate promovării parteneriatului şi creşterii conştientizării fotbalului ca şi fenomen social în cele două ţări;

2. Organizarea de meciuri amicale între echipele naţionale de juniori şi tineret, pe principiul reciprocităţii;
3. Transfer de know-how şi pregătirea de experţi moldoveni în domeniul fotbalului de bază, workshop-uri şi sesiuni de formare pentru arbitri, antrenori şi manageri, vizite reciproce de informare şi instruire, asistenţă de specialitate şi punerea la dispoziţie de materiale didactice;

4. Schimb de experienţă şi pregătirea de experţi pentru fotbalul feminin şi organizarea de acţiuni comune de promovare a fotbalului feminin;
5. Realizarea de proiecte de dezvoltare instituţională, în domenii precum managementul strategic, managementul calităţii, implementarea de proceduri şi procese de lucru;
6. Implementarea de proiecte cu finanţare europeană pentru dezvoltarea dimensiunii sociale a fotbalului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md