15:45:21 19.04.2024
Stiri

Ministrul Economiei revine la „Arena Chișinău” și numește persoanele care s-ar face „VINOVATE” de contractul păgubos pentru stat

Economie 07.08.2019 11:57 Vizualizări2870 Autor: Ziarul National
Ministrul Economiei revine la „Arena Chișinău” și numește persoanele care s-ar face „VINOVATE” de contractul păgubos pentru stat


Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, revine la subiectul „Arena Chișinău” și face dezvăluiri despre modul în care statul a semnat contractul pentru construcția acestui obiectiv.

Brânzan afirmă că „vinovați” de semnarea acestui contract păgubos pentru stat s-ar face, în primul rând fosta Ministră a Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, și șeful SRL-ului „Arena Chișinău”, Radu Lupan, membru PD și fost consilier în cadrul cabinetului lui Andrian Candu.

„Cu dumnealui este o istorie mai interesantă, am rugat colegii să-l contacteze pentru a avea o întrevedere. La întâlnire a venit Radu Lupan, un tânăr de 28 de ani care este șeful SRL-ului „Arena Chișinău”, după ce i-am prezentat tot ce v-am povestit dumneavoastră, l-am întrebat cum a putut semna un asemenea contract, la care el a răspuns: Nu am citit contractul până acum. Eram acasă, m-au sunat de la partid și mi-au spus să vin să-l semnez. Eu am încredere în partid”, scrie ministrul Brânzan pe Facebook.

CITIȚI și Ministrul Brânzan afirmă că „Arena Chișinău” ar fi un proiect PĂGUBOS, în care statul poate pierde 59 ha. Replica lui Candu: „Văd că noul ministru o tot dă din bară în bară”

Vedeți mai jos întregul mesaj al ministrului Economiei și Infrastructurii cu privire la „Arena Chișinău”:

În cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, s-a luat decizia de a transfera gestiunea proiectului Arena Chișinău de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării la Ministerul Economiei și Infrastructurii. Am rămas surprins să descopăr că din documentație există doar contractul cu compania de construcții, fără procese verbale sau careva documente aferente.

Pentru a construi Arena Chișinău, fosta guvernare a creat un PPP care a fost câștigat prin concurs de către o companie turcească. În contractul PPP se menționează că va fi construită o arenă sportivă pe un teritoriu de 10 hectare. Dintr-un motiv necunoscut, fosta guvernare ia 69 de hectare și le schimbă destinația din teren agricol în teren de construcție. După aceasta, se iau 10 mln EUR și se transferă companiei de construcții pentru lucrări, după care statul se obligă ca timp de 11 ani să plătească anual câte 3 mln EUR companiei de construcție.

Proiecte cu menire social-culturală trebuie dezvoltate în Republica Moldova, dar ele trebuie dezvoltate corect, transparent și fără interese electorale și de îmbogățire a unor oameni care stau în umbră, pentru că, dacă se întâmplă așa, fiecare cetățean va trebui să plătească din buzunarul lui.

Haideți să ne întrebăm ce este gajat companiei de construcție în cazul în care statul nu achită cele 3 milioane de EUR anual? Au fost gajate Arena Chișinău și cele 59 de hectare de pământ, care pot pot fi cesionate altor agenți economici fără implicarea statului.

Facem un simplu calcul: Pentru a avea un profit de 3 mln de EUR anual care să fie achitat companiei de construcții, e nevoie de un venit minim de 9 mln EUR anual. 9mln EUR anul este egal cu aproximativ 180 mln lei, împărțim această sumă la 12 luni = 15 mln lei venit lunar; dacă împărțim la 30 zile = 500.000 lei venit zilnic și dacă presupunem că prețul mediu a unui bilet este de 100 de lei trebuie să vindem 5 000 bilete pe zi. Dumneavoastră cunoașteți locuri de agrement din Moldova sau din regiune care vând 5 000 de bilete pe zi? Eu nu.

M-am întâlnit cu vicepreședintele companiei de construcții, companie care dezvoltă proiecte în foarte multe țări și are un renume internațional. Fără ca să cunoască specificul acestui proiect, a analizat împreună cu mine contractul după care îmi spune puțin șocat: „Dumneavoastră înțelegeți că acest proiect este unul de menire social-culturală și el nu va putea niciodată să genereze 3 mln de EUR profit anual?”.

După această discuție, noi încercăm să renegociem contractul cu compania de construcție și să întoarcem cele 59 de hectare în gestiunea statului. De asemenea, avem discuții cu partenerii de dezvoltare pentru a restructura tranzacția. Iar dosarul cu informație va fi expediat pe masa Procurorului General Interimar, Domnul Dumitru Robu.

Vă întrebați cine se face vinovat de aceste lucruri? Haideți să analizăm cine și-a pus semnătura pe aceste documente:

1) Fosta Ministră a Educației și Culturii - doamna Monica Babuc
2) Șeful SRL-ului Arena Chișinău - Radu Lupan, membru PD și fost consilier în cadrul cabinetului domnului Candu. Cu dumnealui este o istorie mai interesantă, am rugat colegii să-l contacteze pentru a avea o întrevedere. La întâlnire a venit Radu Lupan, un tânăr de 28 de ani care este Șeful SRL-ului Arena Chișinău, după ce i-am prezentat tot ce v-am povestit dumneavoastră, l-am întrebat cum a putut semna un asemenea contract, la care el a răspuns: “Nu am citit contractul până acum. Eram acasă, m-au sunat de la partid și mi-au spus să vin să-l semnez. Eu am încredere în partid”

Îi sugerez Domnului Candu și altor activiști PD care au participat activ la aducerea în comă a economiei moldovenești, prin furt și corupție, să înceteze să se ascundă după „viitorul copiilor”, „federațiilor de sport” și altor lucruri demne. Ani de zile ați spălat bani și apărat interesele unor oameni care au transformat Moldova în propriul business.

Încetați să vă faceți de rușine, tot pe ce ați pus mâna ori a fost stricat, ori a fost furat, de Dumneavoastră și prietenii pe care îi aveți. Iar noi, cetățenii acestei țări am fost puși în gaj de către voi.


Stiri relevante
Top stiri

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md