13:16:43 19.04.2024
Stiri

Igor Dodon și Maia Sandu sunt îndemnați să ceară ÎMPRUMUTURI de la Federația Rusă, noua „PUTERE PROTECTOARE” a R. Moldova, și nu de la România: „Să ne comunice şi nouă ce RĂSPUNS vor primi la această solicitare”

Politică 07.08.2019 14:00 Vizualizări8830 Autor: Ziarul National
Igor Dodon și Maia Sandu sunt îndemnați să ceară ÎMPRUMUTURI de la Federația Rusă, noua „PUTERE PROTECTOARE” a R. Moldova, și nu de la România: „Să ne comunice şi nouă ce RĂSPUNS vor primi la această solicitare”


„Îi îndrumăm pe preşedintele Igor Dodon, dovedit ca agent plătit al Moscovei, şi pe aliata sa, Maia Sandu, să ceară împrumutul de salvare a R. Moldova nu de la România, ci de la Federația Rusă, noua putere protectoare a R. Moldova şi garantă a „înțelegerii temporare” dintre PSRM şi „ACUM”. Așteptăm să ne comunice şi nouă ce răspuns vor primi la această solicitare”, a declarat liderul Partidului Uniunea Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu, după ce Guvernul de la Chișinău a solicitat României acordarea unui nou împrumut pentru acoperirea deficitului bugetar.

„Cât durează românismul Guvernului Sandu? Cât timp ajung banii de la București la Chișinău. Premierul Maia Sandu şi ministrul de Finanțe Natalia Gavriliţă au dezvăluit faptul că au solicitat Guvernului României un nou împrumut. Acesta ar fi necesar pentru acoperirea deficitului bugetar al R. Moldova. Susținem acordarea de către Guvernul României a împrumutului pentru R. Moldova, dar problema este, însă, că aceste împrumuturi din România au devenit la Chișinău singurele soluții economice pentru partidele de la guvernare. După ce R. Moldova a cerut României şi a primit în anul 2015 „împrumutul” de 150 de milioane de dolari pentru a putea supraviețui, iată că Guvernul Maia Sandu face același lucru în anul 2019. Scopul suprem al coaliției „ACUM” - PSRM este supraviețuirea politică. Bunăstarea şi speranțele cetățenilor, care se pot realiza doar prin Unire cu România, sunt pe ultimul loc în agenda guvernamentală”, spune Munteanu.

Potrivit politicianului, R. Moldova ar trebui în septembrie curent să returneze României o tranșă de 25 de milioane de euro pentru împrumutul acordat în 2015, însă Guvernul Sandu cere alți bani. „În loc să plătească banii datorați României, Guvernul Maia Sandu cere acum de la Bucureşti alți bani. Este evident că Guvernul R. Moldova care nu dorește să restituie datoria, privește „împrumutul” din România ca pe o asistență nerambursabilă, pe care nu se simte dator să o restituie. Guvernul nu are soluții economice, vrea să trăiască de pe o zi pe alta din donații şi bani împrumuturi, nu oferă nicio perspectivă cetățenilor şi singurul scop este consolidarea statalismului, în fond a dependenței față de Moscova. Pentru stataliştii moldovenişti, inclusiv coaliția PSRM – „ACUM”, România este rea şi când se implică în R. Moldova şi atunci când nu se implică”.

Acesta a mai adăugat că autoritățile de la Chișinău au dat dovadă de lipsă de diplomație când a solicitat bani de la București, fără ca să confirme sau să facă primul anunțul. „Declarațiile premierului şi ministrului Finanţelor au fost făcute cu scopul de a pune presiune pe Ţara Mamă România să elibereze „împrumutul”. Considerăm că România, principalul susținător financiar, economic şi politico-diplomatic al R. Moldova nu are nici un fel de obligații față de Chișinău”, a conchis acesta.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md