/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Guvernul a dat aviz negativ propunerii democraților de a oferi câte 600 de lei de Crăciun și de Paști. Reacția lui Filip

missing
07 august 2019, ora 16:50

Membrii Guvernului au avizat negativ propunerea fracțiunii Partidului Democrat (PDM) de a permanentiza ajutorul de 600 de lei, oferit persoanelor din familii social vulnerabile în ajunul sărbătorilor de Crăciun și Paști. 

Argumentul reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) este că nu există bani în bugetul de stat pentru aceste cheltuieli, estimate la circa 740 de milioane de lei.

„Conform art. 5 din Legea nr.20/2019 cu privire la acordarea suportului unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, cheltuielile pentru achitarea suportului unic urmează a fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat, dar, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2019 nr.303/2018, mijloace financiare necesare implementării proiectului de lege nu sunt prevăzute, fapt pentru care acesta nu poate fi susținut. Or, potrivit articolului 131 alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare”, se menționează în hotărârea Guvernului.

La rândul său, deputatul democrat Pavel Filip, ex-premier, spune că bani în buget sunt și îi reproșează noii guvernări faptul că aceasta respinge intenționat proiectele propuse de PDM.

„Noua putere încă n-a venit cu nicio inițiativă pentru oameni, însă refuză toate proiectele înaintate de Partidul Democrat din Moldova doar pentru că sunt ale PDM. Au anulat programul “Un doctor pentru tine”, au anulat programul “O nouă viață”, ACUM au anulat plățile de 600 de lei pe care le-am oferit pensionarilor cu venituri mai mici de 2000 lei. Apropo, o inițiativă care este foarte apreciată de oameni. Și pentru care bani sunt în buget. Cred că noua guvernare greșește când anulează exact proiectele care au fost apreciate de oameni. Totuși, se pare că sunt mai mult (pre)ocupați de “partajări de funcții, ministere, concursuri, comisii parlamentare, acuma mai recent, ambasadori” decât de nivelul de trai al cetățenilor noștri”, a comentat Filip, după decizia de azi a Cabinetului de Miniștri.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram