(video) Șantaj cu imagini intime, pentru 15 mii de lei: Tânără de 23 de ani, amenințată de un bărbat

Un bărbat a fost reținut în flagrant în timp ce primea 4000 de lei de la o victimă. Suspectul ar fi șantajat o femeie că va publica imaginile cu caracter intim pe internet. Bărbatul a cerut victimei 15000 de lei.

Foto: captură video

Acesta, urmărind scopul obținerii unui profit nejustificat, intrând în posesia unor poze intime ale unei tinere de 23 de ani, prin șantaj, însoțit de amenințări cu publicarea acestora pe rețelele de socializare.

Drept urmare, a fost pornită o cauză penală pentru șantaj, în cadrul căreia au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, pentru acumularea probelor şi demonstrarea vinovaţiei.

În urma măsurilor efectuate, la 5 august 2019, polițiștii cu suportul angajaţilor BPDS “Fulger”, în flagrant a fost reţinut autorul infracțiunii, în momentul când acesta a primit de la victimă o tranșă de 4000 de lei.

Suspectul este anterior condamnat pentru comiterea infracțiunilor de viol, jaf și furt.

Bărbatul este reținut pe 72 ore. Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 7 la 10 ani.


Pub