/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Un bărbat din Hirova construiește cuiburi pentru cocostârci. În Republica Moldova sunt peste 300 cuiburi de cocostârci

missing
05 august 2019, ora 20:24

Un bărbat din Hirova construiește cuiburi pentru cocostârci. Fost macaragiu, la 55 de ani, Vasile Purcel și-a găsit pasiunea vieții. Ajută cocostârcii să-și construiască un loc de trai pe timp de vară. Pe lângă faptul că le construiește, bărbatul le întreține – are grijă să taie crengile și cuiburile să rămână curate. Tot ceea ce face o face gratuit.

De la înălțimea unui cuib de cocostârc, nea Vasile ne-a mărturisit că lumea pare mai frumoasă. De aproape patru ani, bărbatul de 58 de ani din satul Hirova, raionul Călărași, meșterește cuiburi pentru cocostârci. Pasiune a descoperit-o când a ajutat o familie de cocostârci, să-și construiască cuibul în copacul de lângă casa lui.

Punem baza mai întâi, ca ei să poată să prindă a lor. În 2018, aveau trei pui, în 2019 – patru pui. Fiindcă la anul o să se înmulțească, mă gândesc să mai fac, undeva mai la vale”, Vasile Purcel, locuitor din satul Hirova.

Chiar dacă de meserie este șofer de macara, nea Vasile Purcel a recunoscut că-i place să construiască cuiburi. Iar de când ajută păsările, numărul cocostârcilor s-a dublat în sat.

„Eu în vara lui 2016 dacă nu făceam, nici anul acesta nu erau să fie cocostârci în sat. Dar de atunci tot se înmulțesc și se înmulțesc.”

Nu există meseriași în domeniu, așa că a construit cuiburile așa cum se pricepe mai bine. Iar copacii de aproape zece metri înălțime nu-l înspăimântă pe bărbat.

„Am luat cureaua de siguranță de la un electric de la domnul Ion Purcel.  Și el când a auzit mi-a spus: Davai, ia și fă. Fă că-i frumos, îi bun. Mă descalț că trebuie să mă sui sus în copac.”

„Cuibul de cocostârc, pe viitor, după ce depun glod și altceva, până la trei tone se face cuibul de cocostârci.”

Nea Vasile spune că nu urcă prea des în cuiburile cocostârcilor, asta pentru a nu-i speria. Dar, bărbatul are grijă ca toate cuiburile să fie îngrijite, chiar și în lipsa păsărilor.

„Când ei nu sunt, atunci noi trebuie. Mai ales că se duc în țările calde. După ce se duc în țările calde, eu fac ordine la copac. Ca ei când vin să fie curat.”

În momentul când nea Vasile curăța cuibul, familia de cocostârci se afla la vânătoare, în apropiere de iazul din sat.

„Ei deja au zburat, sunt la vânătoare. Vânează broaște, șerpi, cine știe. Și după vin.”   

Astfel de cuiburi, nea Vasile a construit patru la număr în satul natal. Iar la toamnă urmează altele trei, inclusiv unul în satul vecin”, Ana Sârbu, reporter TV8.

Următorul pe care îl va construi în satul natul va fi chiar în mijlocul ogrăzii părintești.

Am vorbit cu un pădurar să-mi de-a un copac. Ca să fac aici un cuib. Copacul e de pădure, mare, cu o grosime de vreo 20. De unde am să pun o roată de căruță, niște hripcă și îl sui cu remorcă ceva.  Precis că ei la primăvară o să se așeze aici”, Vasile Purcel, locuitor din satul Hirova.

Potrivit datelor Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, în Republica Moldova sunt peste 300 cuiburi de cocostârc.

 

Reporter: Ana Sârbu

Imagine: Sergiu Ciubaru

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram