USB anunță că intră separat în lupta pentru alageri locale și parlamentare anticipate din cele 4 circumscripții

Uniunea Salvați Basarabia a luat decizia de a participa separat la alegerile locale ordinare și parlamentare anticipate în circumscripții uninominale, din data de 20 octombrie. Decizia a fost luată astăzi, 4 august, în cadrul ședinței Consiliului Republican al USB.

Foto: USB

Astfel, USB va avea candidați în toate cele 4 circumscripții uninominale și candidați la nivelul raioanelor, satelor, orașelor, precum și candidat la funcția de primar general al municipiului Chișinău. „Uniunea Salvați Basarabia va participa la alegerile locale și parlamentare pentru că suntem singura forță politică care, pe de o parte, se opune actualei coaliții de guvernare și, pe altă parte, poate să ducă în Parlament candidați unioniști, care nu acceptă jumătăți de măsură și care au înțeles foarte bine că unica soluție pentru Republica Moldova este integrarea în Uniunea Europeană prin unirea cu România. USB a decis în cadrul consiliului republican să nu facă coaliții post-electorale cu nici o forță politică care este împotriva Unirii, împotriva integrării europene, împotriva democrației și a statului de drept, inclusiv nu vom coaliza post-electoral cu PSRM. Nu vom face cu socialiștii niciun fel de coaliții temporare sau permanente, pentru că ar însemna să facem coaliție cu Rusia. Cei care vor să „danseze” cu Rusia și cred că pot conduce dansul vor sfârși în eșec și dispreț public”, se arată într-un comunicat de presă.

Precizăm că CEC a decis că la data de 20 octombrie vor avea loc alegerile parlamentare noi pentru circumscripțiile electorale în care deputații aleși, Maia Sandu, Andrei Năstase, Viorel Melnic, Vlad Plahotniuc și-au dat demisia.

Amintim că la data de 21 iulie, pe arena politică din Republica Moldova a mai apărut o forță politică. Este vorba despre Partidul „Uniunea Salvați Basarabia”, în frunte cu președintele Valeriu Munteanu.


Pub