Filip, deranjat că au fost reduse bugetele alocate de fostul Guvern, pentru mai multe proiecte. Explicația Ministerului Finanțelor

Fostul premier Pavel Filip se declară nemulțumit de modificarea bugetului de stat pentru anul 2019. La 31 iulie curent, președintele interimar la Partidului Democrat a publicat pe pagina sa de Facebook, „pe scurt și pe înțelesul oamenilor” ce rectificări au fost făcute.

Foto: UNIMEDIA

Dânsul scrie că s-a redus cu 60 de milioane de lei bugetul alocat pentru programul „Prima casa”. „Au tăiat de 6 ori alocațiile, de la 70 milioane la 12 milioane de lei, iar suma garanțiilor de stat de la 50 milioane la 5”, nota Filip.

Ministerul Finanțelor oferă însă explicații în acest sens și spune că cererea pentru Prima casă este mică.

„Erau planificate 20 de milioane de lei ca subvenții din partea statului pentru cuplurile tinere care își cumpără prima casă. Dar, până azi, s-au executat doar 3,2 milioane de subvenții în șase luni. Respectiv, Ministerul Finanțelor a estimat că dacă în șase luni a fost nevoie de 3,2 milioane, în 12 luni va fi nevoie de o sumă dublă, deci s-au alocat 7 milioane pentru subvenții”, motivează Ministerul Finanțelor.

Cât despre garanțiile de stat, care se acordă în cazul în care beneficiarii nu pot achita creditele, s-au alocat inițial 50 de milioane de lei. Ministerul spune că, conform cererii, sunt necesare doar 5 milioane în anul 2019.

Filip mai spune că a fost redus bugetul pentru reparația drumurilor cu 320 de milioane de lei.

Ministerul își motivează decizia și spune că s-au tăiat cheltuielile planificate la drumurile pentru care nu s-au realizat încă licitații, nu s-au semnat contracte, și, respectiv, nu se va reuși construcția drumurilor până la sfârșitul anului, iar suma va fi transferată pentru anul 2020.

Deputatul democrat se arată deranjat și de faptul că a fost redus bugetul pentru procurarea ambulanțelor și reparația grădiniților, cu 31 și respectiv 30 de milioane de lei mai puțin.

Când, MF afirmă că urmează ca licitația pentru procurarea ambulanțelor să fie repetată, după ce secretarul de stat Boris Gîlca a declarat că licitația nu a fost corectă și că statul ar fi trebuit să achite sume duble față de valoarea adevărată a ambulanțelor. Iar în ceea ce privește grădinițele, acești bani vor fi transferați pentru anul următor, în contextul în care nu au fost încă organizate licitații și semnate contracte, respectiv, lucrările nu vor fi gata până la sfârșitul lui 2019.

Filip mai notează și faptul că s-a redus bugetu pentru proiectele din Fondul de Eficiență Energetică cu 44 de milioane mai puțin, iar Ministerul spune că până la moment nu a a fost elaborat mecanismul de stabilire a tarifelor conform Legii 139. Iar pentru că elaborarea acestuia va necesita timp, proiectul nu va putea fi demarat până la finele anului și de aceea s-a decis ca banii să fie transferați pentru 2020.

Cât despre reducerea bugetului pentru ocrotirea sănătății cu 230 de milioane de lei, cei de la Finanțe spun că „acești bani erau alocați pentru proiecte propuse de Bănca Mondială care nu au fost executate până în prezent și nu vor putea fi finalizate până la sfârșitul anului, deci banii nu vor putea fi cheltuiți în 2019”.

De asemenea au fost reduse bugetele pentru Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul și pentru Sala cu Orgă cu câte cinci milioane de lei. Ministerul Finanțelor motivează, referitor la Sala cu Orgă că până la moment nu a fost anunțată licitația publică, nu a fost semnat un contract și nu se va reuși construcția până la finele anului 2019, iar cele cinci milioane de lei luate din bugetul Teatrului din Cahul, vor merge la reparația acoperișului Muzeului Național de Istorie din Chișinău, conform indicațiilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Mai mult, bugetul pentru APC a fost redus cu 700 de milioane pentru că, potrivit Ministerului Finanțelor, resursele nu au fost valorificate până în prezent.

Filip mai stipulează că a fost anulat programul DAR 1+3, în care 10 milioane de lei erau oferite diasporei pentru proiecte sociale, când, de fapt, Biroul Relații cu Diaspora a decis amânarea proiectului DAR pentru anul 2020 din cauza că alegerile locale din octombrie vor însemna schimbarea autorităților locale.

postare / Sursa:via Facebook


Pub