(video) Fostul procuror general interimar, Igor Popa, ar fi obținut peste jumătate de milion de euro pentru obstrucționarea anchetei penale privind uzurparea puterii în stat

Ministrul Afacerile Interne, Andrei Năstase, îl acuză pe ex-procurorul general interimar, Igor Popa, că ar fi obținut jumătate de milion de euro pentru obstrucționarea anchetei penale privind uzurparea puterii în stat .

Foto: UNIMEDIA

„Ați văzut cât de obstrucționată a fost inițierea unui dosar penal de către Igor Popa, în condițiile în care un procuror pe nume Radețchi i-a pus pe masă un raport cu privire la intentarea dosarului penal pe marginea denunțului pe care eu l-am făcut personal de uzurparea puterii în stat de către Plahotniuc, judecătorii CC și alți deputați. Am solicitat procuraturii acea ordonanță pentru a o contesta. Ieri am constatat că Igor Popa a încuiat safeul împreună cu dosar. Am suspiciuni că Igor Popa ar fi luat, cel puțin, 500 de mii de euro pentru această făcătură”, a declarat ministrul de Interne, Andrei Năstase, în timp ce dona sânge în cadrul campaniei „MAI donează sânge! MAI salvează vieți”.

De menționat că Igor Popa nu a venit cu un comentariu la acuzațiile aduse.

UNIMEDIA amintește că Andrei Năstase a expediat un denunț în adresa Procuraturii Generale ca urmare a acțiunilor întreprinse de judecătorii Curții Constituționale în perioada 7 iunie - 10 iunie curent.

În denunț, Năstase solicita tragerea la răspundere a judecătorilor Curții Constituționale, ridicarea imunităţii parlamentare a lui Vladimir Plahotniuc precum și tragerea la răspundere a liderului PDM.

Iar la data de 25 iulie, Procuratura Generală anunță că a examinat denunţul lui Andrei Năstase, înregistrat la 20 iunie 2019 şi ca urmare, a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale pe motiv că nu există fapta infracţiunii de „uzurpare a puterii de stat”.


Pub