22:39:13 24.04.2024
Stiri

INTERVIU // Manolachi: „Țărișoara noastră a devansat la Universiada Mondială, în clasamentul general pe echipe, granzi ca Germania, Germania,, Kazahstan, Canada, România, Norvegia sau Spania”

Sport 01.08.2019 09:20 Vizualizări2559 Autor: Ziarul National
INTERVIU // Manolachi: „Țărișoara noastră a devansat la Universiada Mondială, în clasamentul general pe echipe, granzi ca Germania, Germania,, Kazahstan, Canada, România, Norvegia sau Spania”


Reprezentanții țării noastre au avut o evoluție deosebit de merituoasă la jocurile studențești din anul curent. Pentru prima dată R. Moldova are două medalii de aur obținute la o singură Universiadă: Andrian Mardare a excelat la aruncarea suliței, iar Denis Vieru a devenit campion la concursul de judo, în categoria de greutate de 66 kg. Cu puțin noroc, la Universiada Mondială de la Napoli (Italia) sportivii noștri puteau obține și mai multe distincții. De asemenea, bronzul și l-au adjudecat judocanul Dorin Goțonoagă (81 kg) și luptătoarea de taekwondo WT (versiunea olimpică) Ana Ciuchitu, în categoria de greutate de 67 kg.

Sportivii moldoveni la aceste competiții au fost asistați de președintele Federației Moldovenești a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului, Veaceslav Manolachi, rectorul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, care ne-a relatat despre impresiile și cugetările sale referitoare la evoluția performerilor noștri în cadrul Universiadei.

- Vă rugăm să faceți un scurt bilanț al evoluției sportivilor noștri la Universiada Mondială de la Napoli.

- Este o evoluție de-a dreptul îmbucurătoare. Noi, cu 22 de atleți, ne-am situat în clasamentul general pe națiuni pe locul 23 din totalul de 63 țări ce au cucerit medalii și 140 state ale lumii participante la aceste jocuri studențești. Am lăsat în urmă astfel de țări ca Germania (locul 24), Kazahstan (25), cu o delegație ce a inclus tocmai 143 de sportivi, Belarus (26), Canada (28), România (46), Norvegia (51), Spania (68)...

Deplasarea studenților noștri la Universiadă a avut loc în două etape, pe 2 şi 6 iulie, dat fiind faptul că o parte dintre ei se aflau în cantonamente, iar alții deja participau la diferite competiții. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale Universitare s-a desfășurat pe 3 iulie. Am participat la cinci probe sportive, în următoarea ordine: atletism, judo, taekwondo, înot și tir cu arcul. Regret că proba de lupte libere şi greco-romane a lipsit la această ediţie, căci avem reprezentanţi care ar putea concura pentru medalii de cel mai înalt grad.

În general, faima țării o constituie, în linii mari, cultura și sportul, două componente reprezentative ale unei națiuni. Și trebuie să ținem cont de acest lucru, să acționăm adecvat în direcția respectivă. Știm cu toții că acei elevi care obțin distincții la olimpiadele școlare internaționale au nota 10 din oficiu la examenul de Bacalaureat la disciplina respectivă. Consider că același privilegiu trebuie acordat și sportivilor ce aduc medalii de la concursuri internaționale de cel mai înalt nivel.

- Cum a decurs munca de selecție în acest an?

- La Universiada republicană 2019 am selectat cei mai buni sportivi în vederea participării la Universiada Mondială. La aceste competiții au fost prezenți sportivi de la toate universitățile din R. Moldova, așa că cei mai buni au avut minunata ocazie să se manifeste. Selecția am făcut-o împreună cu reprezentanții federațiilor de profil. În general, importanța unor astfel de întreceri, pe plan național, este greu de subestimat. În primul rând ele se constituie într-un proces educativ veritabil, de socializare şi schimb de experienţă. Iar prezența mulţimii de suporteri le dă un farmec aparte.

- V-ați așteptat la o evoluție atât de reușită a delegației noastre la Universiadă?

- Lotul țării noastre are un potențial foarte mare. În afară de cele patru distincții – două de aur și două de bronz – am avut câteva locuri de 4 și 5, situate de fapt la o distanță de jumătate de pas până la o medalie. Vreau să vă mărturisesc că atleților noștri nu le-a ajuns pregătire psihologică, ajustată la rigorile științifice, pentru ca rezultatele să fie și mai mari. Pentru asta este nevoie ca în echipă să fie incluși mai mulți specialiști, așa cum au alte delegații: psiholog, medic, pedagog, biomecanic, nutriționist ș.a.

În ceea ce privește următoarea ediție a Universiadei Mondiale, din 2021, aceasta va avea loc la Chengdu (China). Dată fiind diferența de fus orar, vom crea un model competițional special, iar sportivii noștri se vor deplasa la destinație cel puțin cu o săptămână înainte de inaugurarea jocurilor, pentru a avea timp de aclimatizare.

- Numai cu doi ani în urmă, până ca dvs. să preluați conducerea Federației, situația în domeniul sportului studențesc moldovenesc era cu adevărat dezastruoasă. Cum se explică atunci aceste rezultate de succes obținute pe plan internațional?

- Situația de atunci s-a normalizat vizibil, iar studenții au redobândit speranța că nu vor fi lăsați în voia soartei, așa cum a fost până acum un an și jumătate. Cunoașteți probabil că timp de doi ani nu s-a desfășurat Universiada republicană, iar forul respectiv a acumulat niște datorii imense, de peste 400 de mii de lei. Noua conducere a întreprins măsurile necesare pentru a direcționa lucrurile pe făgașul normalității – datoriile au fost achitate, iar în 2019 a fost organizată Universiada la nivel național. De asemenea, am avut grijă ca procesul de pregătire către Universiada Mondială să decurgă conform unui plan bine gândit și ajustat la cerințele și necesitățile sportivilor noștri.

Ține de datoria factorilor de decizie să conștientizeze faptul că domeniul culturii fizice și sportului este necesar societății în aceeași măsură în care omul are nevoie de aer, apă, nutriție, mișcare etc. În această ordine de idei, R. Moldova are nevoie ca de aer de un Institut de cercetări științifice în sfera respectivă, în vederea elaborării unor metodici și practici ce țin de pregătirea diferitelor grupe de sportivi, de la cadeți până la seniori, amatori și profesioniști. Acestă instituție va trebui să aibă laboratoare ștințifice dotate cu utilaj performant, de ultimă oră, pentru a evalua parametrii fizici, funcționali și de stare generală a organismului atletului.

Țin să subliniez că asemenea cercetări au o importanță covârșitoare și pentru antrenori. Astfel, ei vor ști cum să planifice volumul și intensitatea efortului atleților pe care îi au în subordine, să cunoască parametrii funcționali și starea de moment a sportivului. Este un domeniu în care trebuie neapărat să se implice și statul, să contribuie la perpetuarea frumoaselor tradiții pe care le avem în diferite genuri de sport.

De asemenea, țara are nevoie și de un Centru de Pregătire Olimpică, plasat în una din localități cu un mediu ecologic potrivit. Acest sediu va trebui să aibă capacitatea de a găzdui cantonamente pe parcursul întregului an. Și asta deoarece unele din acțiunile tehnico-tactice elaborate la aceste cantonamente trebuie să le cunoască doar grupul științific, sportivii implicați și antrenorii. În prezent, sportivii noștri sunt nevoiți să meargă în cantonamentele din străinătate – de 2-3 pe an, pentru schimb de experiență – unde ei sunt monitorizați îndeaproape de concurenții noștri, iar activitatea lor este urmărită la modul cel mai serios.

De exemplu, lupta din finală a lui Denis Vieru era filmată de specialiști niponi. El de două ori l-a învins pe reprezentantului Japoniei la această Universiadă Mondială, reușind astfel o performanță de zile mari, aproape imposibil de obținut. Asta din cauza că judocanii din Țara Soarelui Răsare, ghidați de antrenori și asistați de o imensă mașinărie sportivă ce îi deservește, au capacitatea de a schimba rapid tactica de luptă, sunt foarte mobili și întreprinzători, având la dispoziție toate mijloacele tehnice necesare. Îi mulțumim pentru perspicacitate antrenorului nostru Veaceslav Bacal, pentru faptul că a folosit o strategie ingenioasă, operând anumite schimbări tehnico-tactice și metodice înaintea celei de-a doua lupte împotriva atletului japonez.

În concluzie, putem spune cu certitudine că eventualele investiții ale statului în crearea unei instituții de cercetare sunt pe deplin justificate. Iar specialiști competenți și experimentați avem destui. Însă mai avem nevoie de utilaje și finanțare, de susținerea factorilor de decizie. De fapt, este o problemă foarte serioasă. Un performer activează intens de-a lungul carierei sale aproximativ 20 de ani, realizând în mediu a câte cinci-șase ore pe zi un efort fizic maximal, atât cât este în stare. Asemenea activități, la limita capacității de sacrificiu, pot afecta în mod substanțial sănătatea oricui. Reiese că atleții au nevoie de centre de recuperare pe măsură, situate într-un mediu ecologic curat, în care să le fie oferită o alimentație adecvată și aparataj performant.

- Prin activitatea Dvs. de ani de zile ați demonstrat importanța calităților de manager în vederea promovării sportivilor noștri, inclusiv pe arena internațională...

- Și în acest an vom stimula munca lor plină de sacrificiu. Vă dați seama, este un efort titanic să te antrenezi câte 6 ore pe zi, cu un regim nutriţionist extrem de strict, care să asigure buna funcţionare a tuturor sistemelor organismului: cardio-vascular, locomotor, metabolic etc. Asfel, vom solicita partenerilor și sponsorilor să ofere câștigătorilor câte un apartament. Sponsori noștri sunt Basconslux și Elat Neocons, care ne sunt alături în activitatea de zi cu zi. Fiecare deținător al medaliei de aur va intra în posesia unei garsoniere, în incinta unor clădiri care acum sunt în construcție și vor fi date în exploatare aproximativ peste un an. Astfel, vom încheia cu ei niște contracte în care va fi stipulat că dacă acești atleți timp de un an de zile nu vor fi depistați pozitiv la dopaj, atunci vor primi cheile de la apartamente.

Vom menţiona laureaţii în cadrul Galei sportului studențesc. Vor fi premii în bani și vom oferi echipament sportiv, dar și alte mențiuni. De asemenea, există o Hotărâre de Guvern cu privire la remunerarea participanților la Universiadă, potrivit căreia statul le va acorda atleților și antrenorilor acestora premii financiare. Participarea la Universiada Mondială 2019 a fost posibilă datorită suportului financiar din partea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Să știți că sunt mândru de rezultatele obținute de sportivii noștri la aceste jocuri studențești, de faptul că țărișoara noastră atât de mică a devansat în clasamentul general pe echipe mai mulți granzi sportivi mondiali, cu vechi și puternice tradiții în sport și cu o economie redutabilă, condiție extrem de importantă a oricărui succes în acest domeniu.

Sportul universitar se bucură de o atenţie deosebită din partea statului, mai ales pe parcursul ultimului an. Ne propunem să facem un salt calitativ important în vederea creşterii nivelului de organizare a Universiadei naţionale, căci sportul studenţesc se află la baza întregului sport de performanţă. Aici se clădeşte fundamentul viitoarelor mari victorii. Avem tineri de un talent sclipitor şi ei trebuie sprijiniţi în activitatea şi doleanţele lor, dacă vrem ca această ţară să aibă un viitor.

Sursa: APSM


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md