Mesaj primit de Poliţie în cazul crimelor de la Caracal: „Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case la trei case distanţă de cea a lui Dincă“

Poliţiştii au pornit, miercuri la prânz, pe o nouă pistă în cazul crimelor de la Caracal, după ce au primit un mesaj în care se menţiona că Alexandra Măceşanu este în viaţă, în podul unei case, şi că riscă să moară de foame şi de sete. Mesajul a fost primit de o femeie din Caracal care a alertat Poliţia.

Foto: romaniajournal.ro

„Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case, legată, la trei case distanţă de cea a lui Gheorghe Dincă, cu nişte sălcii pletoase în sptale casei şi ea va muri de foame şi de sete!“, este mesajul primit de Poliţie miercuri la prânz, transmite Adevărul.

La ora transmiterii acestui material, poliţiştii au pornit pe această nouă pistă, verificând mai multe case din vecinătatea lui Gheorghe Dincă, dar nu au găsit nimic.

Un vecin a cărui casă a fost perheziţionată spune că anchetatorii au căutat prin casă şi prin pod.

„M-au rugat dacă sunt de acord să le deschid să se uite puţin în pod şi prin curte. Nu suntem în relaţii bune (cu Dincă n.red). Nu intra la mine vecinul, nu intram la el, nu suntem în relaţii bune. Vă daţi seama că se ferea de mine. Asta e faţa lui adevărată, ştiam că e om violent”, a declarat vecinul în curtea căruia s-au făcut verificări.


Pub