Implicați în soluționarea problemelor
Social 31 iulie 2019, 21:08 | 2230

Tineri și tinere din 23 de raioane ale Republicii Moldova vor să schimbe lucrurile spre bine în localitățile lor de baștină. Ei au identificat cea mai stringentă problemă, după părerea lor, și au elaborat un plan de redresare a situației, după ce au fost instruiți, alături de managerii Centrelor de Tineret și câțiva profesori, la o școală de vară.

Voluntarii din Ocnița s-au gândit să creeze în cinci sate consilii de tineret, pentru ca aceștia să se implice activ la luarea deciziilor.

La rândul lor, tinerii Centrului de Tineret din Chișinău și din trei suburbii vor să instruiască alți 90 de tineri în cadrul unui program de dezvoltare "de la egal la egal", prin diverse dezbateri și nu numai.

Iar tinerii din Cahul vor să monteze piese de teatru, prin care să lupte cu discriminarea și violența.

Scopul celor din Glodeni este să motiveze un număr cât mai mare de tineri să îmbrățișeze o profesie și să o aleagă corect.

Cei prezenți la evenimentul de lansare a proiectului „Consolidarea participării și implicării civice în rândul tinerilor din Moldova” au asamblat un puzzle.

Ideile tinerilor vor fi implementate până la sfârșitul anului.

Proiectul dedicat tinerilor este parte a Fondului Comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret pentru anii 2017 - 2022.

Fondul Comun a fost creat de Ministerul Educației și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, la care s-a alăturat ulterior și Guvernul Elveției, cu o contribuție de 1 milion de dolari.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, la începutul anului 2019, în Republica Moldova din 2 milioane 682 de mii de oameni, 30 la sută erau tineri. Specialiștii susțin că ei sunt cei care migrează masiv peste hotare. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie