Ruslan Flocea, numit oficial director al Centrului Național Anticorupție

Anticoruptie.md
31/07/2019

Ruslan Flocea, secretarul general al Aparatului Președintelui Igor Dodon, a fost numit miercuri în funcția de director al Centrului Național Anticorupție pentru un termen de cinci ani. Pentru numirea lui Flocea și-au dat votul 72 de deputați din Legislativ. Noul șef al CNA a depus și jurământul în fața parlamentarilor.

Candidatura lui Ruslan Flocea nu a fost susținută de deputatul blocului ACUM, Octavian Țîcu, care a declarat, de la tribuna Parlamentului că, concursul pentru funcția de director al CNA nu a fost unul onest. „Vreau să-i întreb pe cei din Partidul Socialiștilor: de ce a fost nevoie tocmai de acest om, care știm foarte bine că este un apropiat al președintelui? Chiar frica lui Dodon este atât de mare, încât nu se putea organiza un concurs cinstit?”, a rostit Octavian Țîcu.

Ruslan Flocea a acumulat cel mai mare număr de puncte în cadrul concursului pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție, organizat de Comisia juridică, numiri și imunități, la care au participat nouă persoane. Flocea este secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova începând cu 26 decembrie 2016. Până să ajungă la Președinție, începând cu luna mai 2014, Ruslan Flocea a fost șef al Direcției Generale Teritoriale Centru a CNA. Anterior, el a făcut parte din echipa guvernamentală a Zinaidei Greceanîi, deținând funcția de consilier al prim-ministrei, în perioada 2008-2009.

Portalul Anticoruptie.md a scris că Ruslan Flocea locuiește cu familia sa într-un imobil de lux din comuna Ciorescu, mun. Chișinău. Casa i-a fost dăruită în decembrie 2014 de socrii săi, iar acum este înregistrată pe numele soției sale. Terenul de opt ari pe care e amplasată casa a fost cumpărat în octombrie 2008 și înregistrat pe numele companiei Vigamol-Agro SRL, fondată de soții Galina și Victor Molodețchi, socrii lui Ruslan Flocea. Doi ani mai târziu, terenul a fost trecut pe numele lor, iar în aprilie 2013 a fost dată în exploatare și casa. În martie 2014 un alt teren de un ar pe care e amplasată casa a fost cumpărat de părinții soției lui Flocea, iar în decembrie 2014 lotul a fost cumpărat de el și soția sa. Potrivit datelor cadastrale, tot atunci, imobilul de 160,4 de metri pătrați a fost înregistrat, cu titlu de donație, pe numele lui Ruslan Flocea, după care, în aceeași zi, pe numele soției sale, Raisa.

Casa are două niveluri, pe acoperiș sunt montate mai multe panouri solare și este supravegheată din față și din spate de mai multe camere video. Aceasta este evaluată cadastral la mai puțin de un milion de lei. Prețul de piață al unui astfel de imobil este însă de câteva ori mai mare.

În declarația de avere pentru anul 2018, Flocea raportează un venit total din salariu său și al soției de 325 mii lei. Familia are în proprietate o casă de locuit de 160 de metri pătrați, procurată în 2014 cu 937,5 mii de lei, un apartament de 29 metri pătrați, procurat în 2018 cu 199 mii de lei, un teren agricol de 1,6 hectare și două terenuri în intravilan. Începând cu anul 2018, Flocea conduce un automobil Volvo, fabricat în 2018, care i-ar fi fost oferit în folosință gratuită.

În anul 2017, potrivit declarației pe venit depusă la ANI, familia Flocea a avut un venit de 352 mii lei. Ca să-și cumpere automobilul Volvo, fabricat în 2016, Ruslan Flocea ar fi trebuit să dea bugetul familiei pe aproape doua ani, întrucât, un astfel de automobil costă, la preț real, pe piață circa 27-30 mii de euro, echivalentul a 600 mii de lei.  

Anticoruptie.md
31/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii