(video) Deputați, despre numirea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar

Opoziția este mulțumită de noul procuror general interimar, însă nu este de acord că a fost numit de Parlament.

În schimb, deputații de la guvernare nu văd nimic în acest fapt, iar cât ține de procuror, Dumitru Robu, aceștia își pun speranțele în el, chiar dacă pentru puțin timp.

„Noi l-am ales pe criteriul de merite, pe criteriul de cunoștințe, este o persoană foarte activă în Procuratură”, a declarat socialistul Vlad Bătrîncea.

„Din ceea ce am văzut, este o persoană relativ tânără, care eu nu am găsit să fie obiectul unei investigări jurnalistice, sperăm că are abilități de a gestiona procuratura pentru puțin timp”, a comentat Alexandru Slusari.

Democrații spun că nu au nimic împotriva persoanei, dar sunt împotriva mecanismului de numire. „Este un mecanism neconstituțional. Parlamentul nu trebuie să aibă vreo treabă în numirea procurorului”, a declarat Sergiu Sîrbu.

La aceeași părere este și Marina Tauber, care spune că numirea acestuia în comisie s-a făcut cu multe încălcări. Majoritatea parlamentară promovează în continuare cumătrismul și nepotismul”.

În același timp, democratul Alexandru Jizdan spune că ceea ce se critica cumva, ei fac tot așa însă mult mai bine.

UNIMEDIA amintește că Dumitru Robu a fost numit astăzi în funcția de procuror general interimar.


Pub