Navalinîi, externat din spital. Medicul său nu exclude posibilitatea unei otrăviri

Alexei Navalnîi a fost externat din spital, după ce ieri a fost internat direct din închisoare. Politicianul rus a fost diagnosticat cu „urticarie”.

Foto: BBC

„Navalnîi a fost adus la Camera de urgenţă în jurul orei (locale) 11:00. El a fost examinat de un medic terapeut care i-a pus un diagnostic preliminar - 'reacţie alergică generalizată de angioedem, un tip de 'urticarie'', a declarat pentru BBC medicul terapeut Eldar Kazahmedov.

Potrivit acestuia, opozantul rus a fost consultat ulterior de către imunologul-alergolog-şef de la Moscova, care l-a diagnosticat pe Navalnîi cu „dermatită în zona feţei şi angioedem (inflamaţie) în zona periorbitală”, ceea ce a condus la umflături şi erupţii cutanate pe faţă, scrie Agerpres.

Dar potrivit unui medic care l-a tratat în trecut pe Navalnîi şi a avut o întâlnire scurtă cu el, simptomele prezentate de acesta ar putea acredita teza unei otrăviri, conform Reuters şi BBC în limba rusă.

„Nu poate fi exclusă versiunea ca pielea şi mucoasa să fi fost otrăvite cu o substanţă chimică necunoscută în urma intervenţiei unui terţ”, a scris medicul-oftalmolog Anastasia Vasilieva pe Facebook.

Ea, împreună cu încă un medic, a putut să-l vadă pe Navalnîi duminică după-amiază, şi susţine că tabloul clinic nu corespunde cu o reacţie alergică. Cei doi l-au putut examina rapid, întrucât li s-a spus să plece de către gărzile de securitate care asigură paza lui Navalnîi în spital.

„Aleksei nu a avut niciodată vreo alergie. Mai mult, el a mâncat aceeaşi hrană ca toţi ceilalţi deţinuţi cu care stă, nu a folosit niciun fel de produse cosmetice noi sau produse de îngrijire personală„, susţine Anastasia Vasilieva în aceeaşi postare pe Facebook.

Cei doi medici ai lui Navalnîi au cerut forţelor de ordine să supună unei expertize chimice lenjeria lui Navalnîi, recomandând specialiştilor de la spitalul unde a fost internat să efectueze un examen mai amănunţit a eczemelor de la nivelul pielii şi să examineze la laborator o probă din părul său. În plus, să-i ofere de urgenţă asistenţă oftalmologică.


Pub