Germania: Un băiat de 8 ani a murit după ce a fost împins de pe peron de un bărbat în gara din Frankfurt

Un băiat în vârstă de 8 ani a murit, luni, în principala gară din Frankfurt (vestul Germaniei), după ce un bărbat l-a împins pe calea ferată, copilul fiind lovit de un tren care intra în gară, transmit dpa şi Reuters.

Foto: REUTERS

Bărbatul a fost arestat şi poliţia a lansat o anchetă pentru omucidere.

Martorii au declarat că băiatul şi mama sa, aflaţi pe peronul 7, au fost împinşi pe calea ferată de către un bărbat, conform poliţiei.

Femeia, în vârstă de 40 de ani, a reuşit să se salveze, fiind în prezent spitalizată, însă fiul său a fost lovit de un tren regional de mare viteză care intra în gară. Rănile suferite i-au fost fatale băiatului.

Suspectul, care potrivit poliţiei din Frankfurt este cetăţean eritreean, a fugit iniţial de la locul incidentului, dar la scurt timp a fost capturat în apropierea gării, cu ajutorul trecătorilor.

Operaţiunea declanşată de poliţie în acest caz a dus la mai multe anulări sau amânări ale plecărilor de trenuri din gara din Frankfurt, întrucât a fost necesară închiderea câtorva peroane.

În urmă cu două săptămâni, o femeie de 34 de ani a fost împinsă, de către un bărbat, de pe peron pe calea ferată în gara din Vorde, localitate din landul german Renania de Nord-Wetphalia. Femeia a murit după ce a fost lovită de un tren care intra în gară. Autorul, în vârstă de 28 de ani, se află în arest preventiv pentru omucidere.

Sursa - agerpres.ro


Pub